Scandalul izbucnit la Năvodari în luna octombrie a anului trecut continuă și astăzi, pe fondul permanentelor disensiuni dintre primarul Tudorel Calapod, susținut de aleșii locali PD-L, pe de o parte, și consilierii PNL și PSD, conduși de social democratul Nicolae Matei, de cealaltă parte.
Mai nou, consilierii social-democrați și cei liberali au convocat în cursul zilei de luni, sub conducerea lui Matei, o așa numită ședință extraordinară de CL, eveniment în cadrul căruia au anulat revocările adoptate de primarul Calapod în contextul ședinței din 7 martie. În ceea ce privește ședința de la începutul acestei săptămâni, edilul Năvodariului a declarat: "Întâlnirea PNL-PSD a fost nestatutară și ilegală din mai multe motive. În primul rând, consilierii au depus convocatorul în aceeași zi în care au susținut și ședința și, apoi, au impus într-un mod cu totul abuziv și un nou model de ștampilă a Consiliului Local Năvodari. Ștampila CL rămâne însă aceeași care a funcționat până acum".
Situația se menține așadar tensionată, atâta vreme cât fiecare dintre cele două tabere își susține propria formulă de CL, consilierii PSD și PNL ignorând cu totul decizia instanței constănțene de la finalul lunii februarie. Prin aceasta din urmă, hotărârea de încetare de drept a mandatelor aleșilor locali care au migrat de la PNL la PD-L emisă în octombrie anul trecut a fost anulată. Cu toate acestea, Matei & Co își desfășoară nestingheriți activitatea, în propria formulă, singura care pare să le fie pe plac.
"Care ședințe, care consiliu local?"
Referitor la conflict, la răsturnările de situație și, până la urmă, la circul care caracterizează de luni bune activitatea administrației locale din Năvodari, edilul a ținut să menționeze: "Ceea ce se întâmplă este absurd. Care ședințe, care consiliu local? Ne confruntăm cu o situație fără precedent, am ajuns chiar și la 25, 26 de consilieri locali, nu se mai știe concret ce și cum, și asta din cauza social-democraților și a liberalilor care nu fac nimic altceva decât să-mi blocheze proiectele, aceleași pe care chiar ei le votaseră cu ceva vreme în urmă. Ceea ce se urmărește, de fapt, este discreditarea mea. Ei nu vor să facă nimic pentru orașul ăsta".
Primarul Tudorel Calapod a specificat, de asemenea, că nu a primit încă vreo adresă oficială din partea Prefecturii Constanța, în ceea ce privește situația legală a tuturor consilierilor locali și a hotărârilor emise de CL din octombrie și până în prezent. Calapod a declarat totuși că, "tocmai din cauza faptului că, de câteva luni, CL este practic nefuncțional" a cerut în instanță dizolvarea acestuia. "Pentru că ne aflăm în situația aceasta, am cerut în instanță dizolvarea Consiliului Local Năvodari și, mai mult decât atât, am solicitat prefectului Dănuț Culețu să dispună interzicerea organizării oricărei ședințe a aleșilor locali până la rezolvarea situației", a adăugat primarul.
În altă ordine de idei, edilul democrat liberal a mai declarat că, referitor la proiectele demarate cu câteva luni în urmă de administrația locală, acestea nu au putut fi continuate pentru că nu s-au făcut plățile către agenții economici. "După ce aceștia ne adresaseră mai multe notificări pentru neonorarea contractelor, acum ei s-au constituit în parte civilă și îi dau în judecată pe consilierii PNL-PSD pentru că din cauza lor nu s-au mai efectuat plățile la lucrările deja începute", a mai explicat primarul Calapod.