Concursul Național "La școala cu ceas"

Medalii pentru micii matematicieni de la Colegiul "Mircea"

1095
Elevii din ciclul gimnazial de la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", participanți la Concursul Național de matematică "La școala cu ceas", competiție găzduită, timp de trei zile, de orașul Râmnicu Vâlcea, au obținut rezultate foarte bune, reușind să aducă pe litoral nu mai puțin de opt distincții.

În întrecerea claselor a V-a, Mihai Ionescu (26,5 p), Liviu Grozavu (26 p) și Tiberiu Iorgulescu (26 p) au câștigat medaliile de argint, Andra Marțighian (22,5) și-a adjudecat bronzul, în timp ce Andrei Șerban și Cristian Cozmeanu au primit câte o mențiune specială.
În aceeași competiție vâlceană, dar în proba de blitz, Teodora Dadaci, din clasa a VI-a, s-a clasat pe locul trei, iar T. Iorgulescu a mai adus pentru echipa sa o mențiune.
"Concursul vâlcean a fost unul foarte puternic, reunind la start nu mai puțin de 278 de elevi. Elevii noștri au fost aproape de a câștiga titlurile de campioni, în special prin M. Ionescu, întrecut de un singur concurent, care a obținut punctaj maxim, 28 p. În turneul principal, au fost propuse spre soluționare patru subiecte, pe durata a trei ore, iar la blitz, micii matematicieni au avut de rezolvat tot patru subiecte, dar în numai 30 de minute", a declarat, pentru "Cuget Liber", profesorul Mihai Contanu, de la CNMB.
Participarea elevilor constănțeni la concursul de matematică face parte dintr-un proiect mai amplu, intitulat "Cultură și civilizație urbană și rurală", în cadrul căruia, cu această ocazie, copiii au beneficiat și de o mini-excursie la Olănești.

Vor rezolva probleme în turneul de la Iași
Pentru performerii de la Colegiul "Mircea", urmează o nouă competiție de anvergură: Concursul de matematică "Florica T. Câmpan", care se va desfășura, în perioada 21-23 martie, la Iași. În capitala culturală a Moldovei, profesorul Contanu va deplasa 12 elevi, toți cu șanse considerabile la podium.
"Ne continuăm proiectul cu o nouă acțiune, în care parteneră ne va fi Școala Codreanu din Iași, prin prof. Irina Grigoraș. Ne dorim să câștigăm de data aceasta și medalii de aur, pentru că elevii noștri sunt bine pregătiți", a explicat profesorul Contanu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.726 secunde