Când lacrimile sugarului "vorbesc"

Când lacrimile copilului ascund furie și când este nevoie de ajutorul mamei? Specialiștii spun că țipetele și lacrimile celui mic nu-s niciodată fără importanță.

Sugarul țipă și plânge deoarece resimte o nevoie. Când îi este foame sau sete, când este așezat neconfortabil sau când are nevoie să fie schimbat, acesta este modul lui de a cere. Dacă a mâncat, dacă este curat, micuțul este, deci, pur și simplu, pe cale să se elibereze de tensiunile zilei.

Sugarul are nevoie sa plângă. Trebuie, deci, să-l lăsăm s-o facă, dar nu indiferent cum. Nu trebuie să-l lăsăm singur. Cel mai bun lucru este să-l luăm în brațe, să-l privim, să-l facem să ne simtă prezența, pur și simplu pentru a-i întâmpina lacrimile, fără a încerca să-l calmăm cu orice preț.

După doi ani, copilul plânge din două motive: frustrare și împotrivire. Copilul plânge dacă i se refuză o jucărie sau o înghețată înainte de masă. Pentru a-l liniști, trebuie să-l determinăm să ne spună motivul tulburării sale, ne sfătuiesc psihoterapeuții. Lacrimile de împotrivire se manifestă prin faimosul "nu". Copilul este pe cale să devină un individ care vrea să se afirme. Cel mai simplu este să-i propunem să aleagă.

După vârsta de patru ani, copilul plânge și țipă din ce în ce mai puțin. Astfel de manifestări se transpun în îmbufnare.

Copilul este pe cale să-și construiască imaginea proprie. El suportă, deci, foarte greu să fie judecat. Este, deci, preferabil să vorbim cu el, să-l facem să ne spună ce l-a supărat și din ce cauză.

După șapte ani, emoțiile copilului devin din ce în ce mai apropiate de ale adultului. Lacrimile și țipetele sale sunt manifestări ale sentimentelor. La această vârstă, copilul resimte aceleași lucruri ca adultul, dar este mai vulnerabil.

Fie că este vorba de un sugar sau de un copil mai măricel, primul lucru care trebuie făcut este de a-i asculta plânsetele, adică de a încerca să le înțelegem. Și apoi, din momentul în care începe să vorbească, trebuie să-l ajutăm să exprime în cuvinte ceea ce simte. Îi este rău? Este înspăimântat de ceva? În nici un caz nu trebuie să-l lăsăm singur și să așteptăm să-i treacă.

Țipetele copilului pot fi foarte enervante pentru părinți. Ce este de făcut pentru a le suporta mai bine? Este o întrebare pe care și-o pun, de fapt, toți părinții. În general, greșeala este că încercăm să calmăm copilul fără a căuta să aflăm ce-l deranjează. Cel mai rău este să-l judecăm, de exemplu spunându-i că este obositor, și să-l trimitem în camera lui.