Foarte multe țări de pe glob au legi neobișnuite. De exemplu, în Chicago, Statele Unite ale Americii (SUA), este interzis să iei masa într-o clădire cuprinsă de flăcări; în Victoria, Australia, doar un electrician poate schimba un bec ars; în Oklahoma, SUA, este ilegal să lași un măgar să doarmă în cadă după ora 19.00.
În Italia, ca în multe țări de pe glob, există o serie de legi neobișnuite, absurde sau chiar amuzante.
În Torino, proprietarii de câini sunt obligați să-și plimbe animalele de companie de trei ori pe zi; în Lerici (Liguria), este ilegal să usuci prosoape sau rufe la geam; în Roma, grupurile de trei sau mai mulți oameni riscă să fie amendați cu 500 de euro dacă sunt prinși cântând sau dansând pe stradă; chiar dacă înotul în fântâni arteziene nu este ilegal, cine este prins făcând acest lucru va fi amendat; un bărbat care poartă fustă în public poate fi arestat; în Milano, o lege veche obligă pe toată lumea să zâmbească atâta timp cât se află într-un spațiu public. Excepție de la această regulă pot face angajații din spitale și cei ce participă la înmormântări; în Florența, nu este permisă deschiderea de shaormerii sau fast-food-uri cu preparate străine în centrul istoric. Această decizie a fost luată pentru a proteja produsele și bucătăria locală; pe Insula Capri turiștii nu se pot plimba în afara plajei în bikini. De asemenea, tot pe Insula Capri ei nu pot purta saboți din lemn; în Forte dei Marmi (Toscana), duminica nu se poate tunde gazonul; în Eraclea (în apropierea Veneției) este interzisă construirea castelelor de nisip; în Veneția, Bergamo și Lucca hrănirea porumbeilor este strict interzisă; în Cesena, există o interdicție ca cea anterioară, dar ea se referă la hrănirea pisicilor fără stăpân; în Eboli, localitate situată în sudul orașului Napoli, este interzis ca două persoane aflate într-o mașină în mișcare să se sărute; pe tot teritoriul Italiei, persoanele obeze nu au voie să poarte îmbrăcăminte din poliester.
În orașul Vicenza, situat în nordul Italiei, exista interdicția de a te întinde pe iarbă, în parcuri. Ignorând această interdicție, un bărbat s-a întins pe iarbă pentru a citi o carte și a fost amendat cu 50 de euro. În urma sancționării, bărbatul nemulțumit a protestat su-nând la postul național de radio, iar în urma protestului său, primarul orașului a promis eliminarea acestei interdicții, titrează avocatnet.ro.
În Alaska este ilegal să te uiți la un elan pe geamul unui avion, în Franța nu ai voie să-i pui unui porc numele de Napoleon, iar în Thailanda este ilegal să calci pe bani, scrie evz.ro