Comisia Europeană analizează viitorul unităților 3 și 4 de la Cernavodă

616
< 1 min citire
Comisia Europeană analizează viitorul unităților 3 și 4 de la Cernavodă - d43ec839a158dc7efa4cf0520781925b.jpg
EnergoNuclear, compania de proiect care va realiza reactoarele 3 și 4 ale Centralei Nuclearo-Electrice de la Cernavodă, a depus ieri la Comisia Europeană (CE) documentația de notificare a proiectului de investiții al unităților 3 și 4, conform articolului 41 al Tratatului Euratom, potrivit Nuclearelectrica.
"CE urmează să analizeze proiectul din punct de vedere al compatibilității cu prevederile Tratatului Euratom și să transmită autorităților române opinia asupra acestui proiect. Opinia favorabilă a Comisiei Europene reprezintă o condiție pentru începerea lucrărilor de construcții la cele două unități nucleare și totodată pentru o posibilă solicitare a creditului Euratom de către Guvern", potrivit unui comunicat transmis de către Nuclearelectrica.
Faza de pre-proiect pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, care a demarat în acest an, durează 18 luni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0398 secunde