Refuzul Beijingului de a condamna invazia rusă în Ucraina dăunează imaginii Chinei, a avertizat, luni, 25 septembrie, comisarul european pentru comerţ, Valdis Dombrovskis, citat de agenţia AFP.
„Există un risc în ceea ce priveşte reputaţia Chinei", a declarat comisarul, vorbind studenţilor de la Universitatea Tsinghua din Beijing, iar această postură „dăunează imaginii ţării, nu numai faţă de consumatorii europeni, ci şi faţă de companii".
„Integritatea teritorială a fost întotdeauna un principiu cheie pentru China în diplomaţia internaţională, dar războiul dus de Rusia constituie o încălcare flagrantă a acestui principiu", a subliniat el.
„Mai mult, China a susţinut întotdeauna ca fiecare ţară să fie liberă să-şi aleagă propria cale de dezvoltare. Aşadar, este foarte greu pentru noi să înţelegem poziţia Chinei cu privire la războiul Rusiei împotriva Ucrainei, deoarece acesta încalcă principiile fundamentale ale Chinei", a adăugat Dombrovskis.
China şi Rusia se consideră aliaţi strategici, cele două ţări promovând frecvent parteneriatul nelimitat şi cooperarea economică şi militară.