Întreruperile tot mai dese ale CET Palas i-au afectat pe constănțeni în sezonul rece. Lipsa investițiilor în conducte este pusă de către CET în cârca regiei
de termoficare constănțene, care nu-și achită datoriile.
Deși RADET Constanța susține că factura aferentă anului 2008 este achitată la zi, CET-ul precizează că regia are o datorie veche, de 150.000.000 lei, la care se adaugă penalități.
Deși la începutul fiecărei toamne CET-ul oprește apa caldă pentru a efectua reviziile anuale de reparații și întreținere a instalațiilor de termoficare, de cum vine iarna avariile se țin lanț.
În această iarnă, conducta care le-a dat de furcă reprezentanților CET este cea de pe linia 102, de pe magistrala II.
Rețeaua municipiului Constanța însumează peste 100 de kilometri de conducte, iar CET Palas schimbă patru-cinci kilometri în decursul unui an. Asta se întâmpla în urmă cu doi - trei ani. În prezent, investițiile s-au axat pe echipamente pentru protecția mediului, așa cum susține Dumitru Tamaș, directorul tehnic al Electrocentrale Constanța.
20 de ani, durata de viață a unei conducte
Cum durata de viață a unei conducte este de 20 - 30 de ani, asta înseamnă că, o dată la 20 de ani, instalația era schimbată. "Acum, din cauză că RADET-ul nu-și plătește datoria către noi, care este de 150.000.000 lei la care se adaugă tot atâtea penalități, nu putem face investiții. Spre exemplu, în toamnă am schimbat doar 1,6 kilometri de conductă în loc de patru-cinci cum făceam acum câțiva ani", a declarat Dumitru Tamaș.
"Factura CET către RADET, pentru tot parcursul anului 2008, este achitată la zi", a răspuns acuzațiilor Florin Rugină, consilierul de imagine al directorului general RADET, Ilie Rachieru.
În ceea ce privește datoria istorică a regiei de termoficare către CET Palas, care a fost acumulată pe perioada fostei conduceri, se așteaptă o decizie prin care să fie anulată.
Dacă CET-ul susține că datoria este de 150.000.000 lei la care se adaugă tot atâtea penalități, regia de termoficare constănțeană ne-a spus că datoria totală
fără penalități, pe care o are de primit de la consumatori este de 16.800.000 lei. "Datorii mai vechi de șase luni însumează 6.300.000 lei și, până în șase luni, 10.500.000 lei. Din suma totală, 10.300.000 lei reprezintă datoriile pe care le au asociațiile de proprietari către regie, datorii mai vechi de șase luni, iar restul de 7.400.000 lei sunt facturi în termenul scadent", a declarat Eugen Ionescu, directorul comercial al RADET Constanța.
44 de puncte termice din 134 oprite
Ultima avarie a CET-ului a avut loc ieri, când o conductă veche de mai bine de 20 de ani s-a spart. Avaria a avut loc în cartierul Coiciu, pe strada Biruinței, colț cu Trandafirului.
Am găsit la fața locului o echipă de peste 15 persoane a Termoserv Constanța, care efectua reparații. "O conductă veche s-a spart aici. Ne-am apucat de decopertat de dimineață", ne spune unul dintre muncitori.
La ora 12,30, echipa Termoserv terminase reparațiile la conductă și se pregăteau să finalizeze lucrarea.
Din cauza avariei, 23 de puncte termice au fost oprite, la care s-au adăugat alte 21, ca urmare a extinderilor lucrărilor efectuate de către CET Palas. Asta înseamnă că la 44 de puncte termice, din totalul de 134, nu a fost apă caldă și căldură.
Au fost afectați consumatorii situați în perimetrul cuprins între bulevardele Aurel Vlaicu, I.C. Brătianu, Soveja, strada Dezrobirii, Tomis Nord și Grăniceri.
Până la definitivarea situației privind datoria istorică a RADET-ului către CET, constănțenii vor fi nevoiți să se confrunte și mai departe cu desele întreruperi de apă caldă și căldură.