Copiii mint ca să iasă din încurcătură, să impresioneze și să manipuleze

"Cine a spart lampa asta?" De câte ori ați pus o asemenea întrebare și v-ați pomenit bombardați în următoarele 20 de minute cu minciunile cele mai patetice pe care le-ați auzit vreodată, pline de creaturi mitice, străini misterioși sau frați cu meteahna furatului?

Copii mint ca să iasă din încurcătură, ca să impresioneze și să manipuleze.

Părintele aflat la capătul acestui lanț de minciuni se teme că, devenit adult, copilul lui va fi un om necinstit. Îl deranjează faptul că nu poate avea încredere în propriul copil. Știe că dacă nu poate obține un răspuns sincer la o întrebare simplă, de genul ,,Cine a vărsat laptele?", de la un băiețel de trei ani, atunci va fi, cu siguranță, în încurcătură când își va întreba fiul adolescent de ce mașina familiei e cu roțile în sus într-un șanț.

Minciuna trebuie înăbușită în fașă. Dar cum a început și cum i se pune capăt?

Psihologul Ana Maria Nedelcu ne dă câteva sfaturi în acest sens.

Determinați-vă copilul să aibă încredere în dumneavoastră indiferent ce ar face. Ajutați-l să găsească soluția la orice problemă în legătură cu care a mințit.

Străduiți-vă să câștigați încrederea copilului într-o asemenea măsură, încât să simtă că orice problemă - de la vărsatul laptelui până la spargerea bolului de cristal al bunicii - se poate rezolva fără pedepse aspre (de care orice ființă inteligentă se ferește din răsputeri), spune psihologul.

Discultați calm și prietenește

- Înainte de toate, arătați-i că îl iubiți indiferent ce ar face.

- Nu reacționați exagerat (la ceea ce a făcut sau la minciună) și, mai ales, evitați urletele și amenințările.

- Discutați calm și prietenește despre greșeala făcută. Fiți cât de înțelegători puteți.

- Recompensați-l când spune adevărul, admirându-i fără rezerve curajul. Trebuie să învețe că adevărul e mai puternic decât minciuna.

- Stabiliți niște reguli, astfel încât greșeala să nu se mai repete.

Minciuna începe devreme în viață. Copiii mint adesea în privința vârstei lor (adaugă câțiva ani, așa cum adulții tind să facă invers). Uneori mint ca să vă prostească sau într-o luptă pentru putere, pur și simplu ca să vă înfrunte. De obicei însă, mint ca să n-o încurce pentru vreo poznă. Pentru ei, este o formă creativă de a rezolva problemele. Cu cât pedeapsa așteptată de un copil e mai severă, cu atât crește șansa ca el să inventeze o poveste care să-l scape de necazuri.

Este foarte important să faceți distincție între poveștile creative și minciunile grosolane. În timp ce minciuna reprezintă, în general, o încercare de a evita problemele, scopul povestitorului este să atragă atenția.

Cum să-și repare greșeala

- Învățați-vă copiii să caute, împreună cu dumneavoastră, soluții optime la problemele ivite, în loc să-l pedepsiți. Dacă proveniți dintr-o familie în care orice faptă ,,rea" cere o pedeapsă pe măsură, atunci copilul va minți probabil ca să se apere.

- Ușurați-i sarcina de a spune adevărul - dar nu prea mult. Dacă minte pentru că a făcut ceva rău, spuneți-i: ,,Îmi pare bine că mi-ai spus în sfârșit adevărul, dar mă supără totuși ce ai făcut". În acest moment, el trebuie să-și repare greșeala - îndreptând lucrurile, cerându-și scuze, facând tot ce se cuvine.

Nu-l insultați numindu-l "mincinos"

- Nu faceți pe detectivul: ,,Așa! Care dintre voi mi-a stricat casetofonul, nemernicilor?". În schimb, spuneți:,,Văd că ai stricat casetofonul.Ce ar fi să discutăm despre asta?". E greu să discutăm dar există o consolare: dacă învățați s-o faceți, cu timpul o veți face din ce în ce mai rar.

- Nu-l insultați, numindu-l mincinos. Copiii interiorizează adesea această palmă verbală și încep să se considere ei înșiși drept mincinoși. Asta va mări probabilitatea ca minciunile să se repete. Învățați, în schimb, să nu confundați fapta cu făptașul - nu e cazul să dați o tentă personală acestor lucruri.