Coreea de Nord pregătește o deschidere a economiei pentru investitorii străini

891
< 1 min citire
Coreea de Nord pregătește o deschidere a economiei pentru investitorii străini - kimjongmilitari-1357493759.jpg
Coreea de Nord pregătește o deschidere a economiei pentru investitorii străini și a invitat experți economici și juridici din Germania pentru consultări, potrivit presei germane.
Există un plan central. Vor o deschidere în acest an", a declarat un economist implicat în acest plan, publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung, citată de RIA Novosti, citată de Mediafax.
El a precizat că autoritățile de la Phenian nu intenționează să urmeze modelul Chinei, ci sunt interesate de modelul vietnamez, în care anumite companii vor primi investiții.
În primul său discurs de Anul Nou, liderul Kim Jong-un (foto) a chemat la o reconciliere cu Coreea de Sud și a spus că țara sa va face eforturi pentru creșterea standardului de viață.
Kim a cerut totodată nord-coreenilor "să construiască un gigant economic", afirmând că îmbunătățirea nivelului de trai va fi o prioritate în acest an, transmite sursa citată.
La începutul acestei săptămâni presa internațională a relatat despre o viitoare vizită în Coreea de Nord a președintelui Google Eric Schmidt și a fostului guvernator al New Mexico Bill Richardson, în ianuarie.
Departamentul de Stat american a apreciat că o astfel de vizită "ar fi neconstructivă".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0588 secunde