Prognoza agricolă pe 2009

Costuri mai mari, subvenții mici și tardive

292
2 min citire
Costurile de înființare și întreținere a culturilor agricole de primăvară se ridică la 2.200 lei/hectar, cu 10% mai mult față de anul trecut, din cauza scumpirii îngrășămintelor, susțin membrii Ligii Asociaților Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).
În aceste condiții, fermierii spun că trebuie să primească la timp subvențiile pe unitatea de suprafață și pentru motorină: "Subvenția de 107 euro/hectar trebuie să vină cât mai repede. Dacă mai întârzie mult, nu ne va mai ajuta cu nimic. La fel de urgent trebuie să ni se dea și subvenția de 1 leu/litru la motorină și cei 0,55 lei pentru acciză, ca să putem demara lucrările la culturile de primăvară".
Oficialii Ministerului Agriculturii au spus că plățile la hectar se vor face până la jumătatea lunii martie, bugetul alocat în 2009 fiind de 2,23 miliarde lei, din care 1,25 miliarde pentru zootehnie.
Nici crescătorii de animale nu sunt prea optimiști, mai ales că cea de-a doua tranșă a plăților naționale directe restante pentru ovine și caprine a fost amânată, cu cel puțin șapte zile, deoarece Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a sesizat o creștere a numărului de capete de animale și trebuie să recalculeze sumele. Termenul inițial a fost 15 februarie.
Noua hotărâre ia în calcul un efectiv de animale mărit cu 90.000 de capete și va fi discutată astăzi de către guvern. În cel mai optimist scenariu, plățile restante, în valoare de 104 milioane lei, vor începe luni, 23 februarie.
Evident, din cauza creșterii numărului de dobitoace, subvenția va fi redusă "semnificativ", de la 44 la 43,9 lei pe cap de animal.
140 milioane euro, bugetul programelor de stat
Fermierii constănțeni mai pot depune cereri de finanțare în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, data limită pentru prima cerere de proiecte fiind 27 februarie.
Este vorba de măsura 141 (Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistență), cu un buget alocat de 47.607.740 euro, suma maximă acordată fiind de 1.500 euro/an/fermă, măsura 142 (Înființarea grupurilor de producători), cu un buget de 6.942.795 euro și subvenții de 50.000 – 100.000 euro, și măsura 112 (Instalarea tinerilor fermieri), cu un buget de 84.305.371 euro și alocații financiare maxime de 25.000 euro/exploatație.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0345 secunde