Din nou, mă văd nevoit să scriu despre bănci, în special despre BRD. Și am impresia că nu va fi nici pentru ultima oară. Deși este criză, iar bancherii se dau de ceasul morții la televizor să pară și ei oameni înțelegători cu problemele populației, în realitate, băncile profită cu o lăcomie oarbă de această situație și pun și mai rău biciul pe cei care au făcut prostia să ia bani de la ei. Pe lângă faptul că oamenii s-au trezit, în doar câteva luni, că trebuie să plătească o rată lunară dublă, altfel riscând să-și piardă casele și mașinile, angajații băncilor profită din plin și de pe seama penalizărilor și a comisioanelor. Dacă cineva nu plătește pentru că nu vrea sau nu are bani, mi se pare normal ca instituția financiară să-i impute niște sume drept penalizări.
Dar ce faci când directorul băncii îți spune să nu plătești rata la data scadentă pentru a opera el niște modificări în contract, iar apoi, după vreo trei zile de întârziere, te anunță cu nonșalanță că trebuie să mai plătești la rată în plus vreo 500 de RON, penalizări de întârziere? Nu îți vine să o iei razna?
Să iau exemplul meu. Aveam data scadentă pe 15 februarie, duminica trecută. Un director de la BRD mi-a spus să plătesc rata luni, 16 februarie, în momentul în care vom semna un act adițional la contractul de credit. Bineînțeles, urma să mă anunțe ei când să vin.
Am așteptat, a venit luni, niciun semn de la bancă. A trecut și marți. Tot nici un semn. Așa că m-am dus și am plătit rata, fără să mai aștept apelul lor. Marți seara, cu 10 minute înainte de închiderea programului, primim un telefon de la bancă care ne anunță că mai avem de plată vreo 470 de lei, penalități pentru zilele de întârziere.
Păi cucoană, nu fuse vorba să plătim luni, în momentul în care ne veți suna să semnăm modificarea din contract? Am așteptat toată ziua și nu ne-ați chemat. Așa că am plătit marți. Acum de ce îmi mai iei penalități?
Sau e doar o strategie de a mai aduce câțiva bănuți în plus la vistieria băncii?