Dan Rahău, posibil candidat la europarlamentare din partea PC Constanța

219
< 1 min citire
În contextul apropiatelor alegeri europarlamentare, conservatorii se află pentru moment într-o postură incertă, generată în primul rând de fragilitatea alianței pe care au format-o cu PSD și care s-ar putea destrăma din cauza neînțelegerilor dintre cele două partide. În aceste condiții, conservatorii nu știu încă dacă vor candida separat sau vor merge tot alături de PSD.
Organizația constănțeană nu s-a hotărât nici dacă va exista un reprezentant al județului pe lista națională a PC, în situația în care partidul se va prezenta singur în alegeri. În plus, nici nu există un termen final pentru declararea opțiunilor. Liderul județean al PC, Ion Mincă, a declarat că formațiunea politică va organiza peste trei săptămâni o întâlnire cu toți președinții filialelor pentru a stabili strategia pentru alegerile PE. "Noi am avut în week-end un forum al aleșilor locali, iar membrii conservatori și-au declarat nemulțumirea față de felul în care funcționează alianța PSD-PC. Deocamdată, la Constanța, nu avem o alianță cu social-democrații. Dar vom vedea ce se va stabili la Sibiu, peste trei săptămâni", a spus el. Mincă nu a ascuns faptul că există câțiva conservatori constănțeni interesați să se înscrie în cursa electorală pentru Parlamentul European, menționându-l aici pe Dan Rahău.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0281 secunde