Cronică de peste Atlantic (XXIV)

Foileton de Gabriela S.

Lăcomie în lumea afacerilor (I)

Insațiabilitatea financiară și pofta pentru mai mult decât necesar au fost și rămân disfuncții ale existenței umane de când lumea. Utilizate cu moderație și cumpăt, ele pot duce la progres; aș putea spune că necesitatea de a depăși limitele normalului este de fapt promotoarea evoluției speciei umane. Însă, când acea poftă normală de autodepășire, de progres se transformă în aviditate perpetuă, când nimeni și nimic nu mai poate stăvili pofta de înavuțire a unui om sau grup, mult peste limitele nevoilor directe și cele ale luxului moderat, rațiunea este înlocuită de lăcomie, o boală foarte greu sau imposibil de eradicat odată ce infectează mintea unei persoane.

Sir Thomas More a scris Utopia în 1516, descriind o insulă fictivă în oceanul Atlantic, cu acel sistem socio - politic - legal ideal, perfect. O ipoteză este că Utopia este bazată în mare pe Republica lui Platon: este o versiune perfectă a unei societăți dominate de egalitate și pacifism. Nu există sărăcie și nici mizerie în acest loc. Foarte puține legi alcătuiesc sistemul legal și nu există avocați.

Ultimii opt ani i-am petrecut în lumea afacerilor în America, lucrând pentru trei companii multinaționale, cu locații pe mai toate continentele globului. Pe lângă contabilitate, finanțe, investiții, legi, mi-a plăcut să explorez latura umană și efectul ei asupra atmosferei în afaceri, acea structură a caracterelor umane care compun business world. Care ne este măsura de tangență sau paralelism cu idealismul utopic sau firea cu care am fost înzestrați de natură, instinctele barbare, de a acapara mai mult decât este necesar, mai mult decât oricine, călcându-ne în picioare propriii semeni și orice regulă etică cu care am fost educați de sistemul în care trăim și cu care ne dezvoltăm totodată.

Investment Banking era în America, până recent, cum se spune "the holy grail" (sfântul potir) al oricărui student cu o diplomă în finanțe, economie, matematică sau contabilitate și cu un masterat la o universitate din cele mai renumite în această țară, cum ar fi Harvard, Yale, Northwestern sau University of Chicago. Studenții la masterat erau recrutați din ultimul an de firme ca Goldman Sachs, Lehman Brothers, Morgan Stanley etc. Salariile de bază variau între 100.000 și 200.000 de dolari pe an, plus bonusul anual între 50% sau 100% din salariul inițial. Pentru un tânăr între 27 - 30 de ani (vârsta medie a acestor noi bancheri de investiții), reprezenta o avere. Pentru acești bani, lucrau zile nesfârșite, nopți la rând, până ce lentilele de contact li se lipeau de orbite sau alte probleme de sănătate deveneau inevitabile.

Începând cu Bear Sterns, în primăvara lui 2008, și continuând cu Lehman Brothers, în toamna aceluiași an, firmele de investment banking au început să pice una câte una, de la cele mai mari până la cele mai mici, ca piesele într-un lanț de domino, lăsând în urmă doar câteva care au reușit să supraviețuiască uraganului crizei economice.

Goldman Sachs, una dintre cele mai mari, care se susținuse chiar spectaculos, ieșind din criză cu un profit fabulos anul trecut, a fost adusă în fața senatului și în fața instanței, fiind acuzată de fraudă și ascunderea unor indicatori cruciali, legați de instrumentele de investiții pe care le-au vândut clienților când piața imobiliară a intrat în declin.

Vânătoarea de vrăjitori pentru a-i aduce pe inculpați în fața legii, în căutarea cauzei recesiunii globale, începuse deja de doi ani când guvernul american a început să aloce bani din taxele populației pentru a salva sistemul financiar și restul lumii de un dezastru similar cu cel care a sfâșiat America între 1929 și 1940.

Va urma

(Foiletonul Gabrielei S. poate fi citit în edițiile de week-end și de luni ale ziarului "Cuget Liber")