Curtea Constituțională a Republicii Moldova se pronunță astăzi asupra validării scrutinului

402
< 1 min citire
Procesul de renumărare a votu-rilor a început ieri dimineață în Republica Moldova, în lipsa principalelor trei partide de opoziție, Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM, PL și AMN) și sub monitorizarea a doar 11 observatori OSCE, relatează cotidianul Jurnal de Chișinău.
În aceste condiții, buletinele de vot vor fi renumărate numai de reprezentanții Partidului Comunist, Partidului Popular Creștin - Democrat și Partidului Democrat. Acesta din urmă s-a implicat în proces, deși anterior avertizase că renumărarea buletinelor nu va da niciun rezultat.
Renumărarea a început la ora opt, când membrii birourilor electorale din toate raioanele au deschis sacii cu buletinele de vot. Rezultatele renumărării vor fi prezentate astăzi Curții Constituționale, care se va pronunța asupra validării scrutinului.
Curtea Constituțională decisese duminică renumărarea voturilor de la alegerile parlamentare din 5 aprilie, la cererea președintelui Vladimir Voronin, iar luni Comisia Electorală Centrală anunțase că renumărarea se va face într-o zi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0315 secunde