Daniel Barenboim demisionează de la Opera din Berlin din motive de sănătate

118
< 1 min citire
Daniel Barenboim demisionează de la Opera din Berlin din motive de sănătate - dirijorretragere-1673179664.jpg
Legendarul pianist şi dirijor Daniel Barenboim, afectat de o maladie neurologică, şi-a anunţat sâmbătă demisia din motive de sănătate de la Staatsoper din Berlin, transmite AFP.
Din nefericire starea mea de sănătate s-a deteriorat considerabil în cursul anului trecut. Nu mai pot oferi prestaţiile care se cer pe bună dreptate unui director muzical", a explicat într-un comunicat maestrul israelo-argentinian, precizând că-şi va înceta activitatea la 31 ianuarie.
Barenboim, 80 de ani, a anunţat în luna octombrie a anului trecut că suferă de o boală neurologică gravă.
În pofida afecţiunii, Barenboim a revenit la pupitrul de dirijor pentru a conduce Simfonia nr. 9 de Beethoven în cadrul a două concerte de Anul Nou, la 31 decembrie şi 1 ianuarie, în faţa unei săli pline la Staatsoper care l-a ovaţionat în picioare.
Daniel Barenboim a condus Opera de Stat din Berlin şi orchestra prestigioasei instituţii, Staatskapelle, timp de trei decenii. Contractul său actual expira în 2027.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0372 secunde