Diana Buzoianu dezminte zvonurile: „Nu se face închisoare pentru o fântână în curte”

66
1 min citire
Diana Buzoianu dezminte zvonurile: „Nu se face închisoare pentru o fântână în curte” - whatsapp-image-20260717-at-15542-1784383216.webp
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a respins informațiile potrivit cărora noul proiect de lege privind captarea ilegală a apei ar trimite la închisoare persoanele care își sapă o fântână în gospodărie sau micii agricultori. Ministrul susține că este vorba despre o interpretare falsă a proiectului aflat în dezbatere publică.
Potrivit acesteia, proiectul transpune în legislația românească Directiva europeană 2024/1203 privind protecția mediului prin dreptul penal și vizează exclusiv captările ilegale de apă care pot produce daune semnificative corpurilor de apă, în special în cazul exploatărilor industriale.
Nu se bagă la închisoare agricultorii. Nu se bagă la închisoare oamenii care își fac o fântână", a declarat Diana Buzoianu, precizând că proiectul urmărește sancționarea faptelor grave de mediu, nu utilizarea obișnuită a apei în gospodării.
Ministrul a explicat că o captare de apă intră sub incidența noii infracțiuni doar dacă este realizată ilegal și produce sau poate produce efecte grave asupra resurselor de apă. Astfel, existența unui puț sau a unei fântâni într-o gospodărie nu reprezintă, în sine, o infracțiune.
Proiectul de lege se află în prezent în etapa de transparență decizională și nu a fost încă adoptat. Ministerul Mediului arată că scopul noii reglementări este combaterea infracțiunilor grave împotriva mediului și alinierea legislației românești la normele europene. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0318 secunde