Un bărbat apropiat de ideologia de extremă dreapta, care a amenințat că îl va ucide pe președintele francez Emmanuel Macron în timpul tradiționalei defilări de 14 iulie de la Paris, a fost inculpat și încarcerat, a precizat astăzi o sursă judiciară, citată de AFP, potrivit agerpres.
Reținut într-o suburbie pariziană la 28 iunie, tânărul de 23 de ani, care a fost deja condamnat pentru apologia terorismului și care se descrie drept un naționalist, a încercat să achiziționeze o armă de foc și a fost inculpat pentru acțiune individuală teroristă, potrivit acestei surse.
În arest, bărbatul a declarat că vrea să atace "musulmani, evrei, negri, homosexuali", potrivit unei surse apropiate de anchetă.
El le-a spus apoi anchetatorilor că intenționa să îl ucidă pe președintele Emmanuel Macron în timpul defilării de 14 iulie pe Champs-Elysées, la care a fost invitat și președintele american Donald Trump.
Suspectul a fost reperat după ce a încercat să își achiziționeze o armă de foc de pe un site de jocuri video.
După semnalmentele mai multor internauți pe platforma Pharos (care permite semnalarea materialelor sau comportamentelor ilicite pe internet), polițiștii l-au reținut la domiciliul său.
Trei cuțite de bucătărie au fost găsite în mașina sa, iar verificarea calculatorului a arătat că a efectuat căutări pe internet privind ținte posibile, potrivit surse din cadrul anchetei.
Tânărul era cunoscut justiției: el a fost condamnat în 2016 la trei ani de închisoare, dintre care 18 luni cu suspendare, pentru instigare la ură rasială și apologia terorismului după ce a lăudat acțiunile lui Anders Behring Breivik, autorul atentatului de la 22 iulie 2011 în Norvegia, soldat cu 77 de morți.