Traian Băsescu: "DNA trebuie salvată de Codruța Kovesi"

151
Traian Băsescu:
Președintele Partidului Mișcarea Populară, Traian Băsescu, a declarat duminică seară, într-o emisiune televizată, că informațiile apărute în ultima perioadă în spațiul public privind DNA dezvăluie un management defectuos, dar și "criza" din interiorul acestei instituții.


Traian Băsescu a opinat că "DNA trebuie salvată acum de Codruța Kovesi" și că fiecare zi a acesteia la conducerea DNA "stirbește autoritatea și credibilitatea" instituției.


Fostul șef al statului a declarat, la România TV că, în urmă cu aproape cinci ani, o serie de "procurori de elită" s-au împotrivit numirii Laurei Codruța Kovesi la conducerea DNA pe considerentul că "nu știe carte" și nu e pregătită să conducă respectiva instituției.


El a mai spus că "breșa" din interiorul acestei instituții s-a creat la DNA Ploiești, iar apoi și alți procurori și polițiști judiciari din București au avut curajul să vorbească despre "lucruri în neregulă din interior".


Potrivit lui Băsescu, DNA a făcut "abuzuri uriașe", iar România va "plăti enorm" în momentul în care persoanele care "nu au avut parte de un proces corect" se vor adresa CEDO.


Totodată, Traian Băsescu a mai spus că, în calitate de politician, va lupta ca ''instituțiile de forță" ale statului român "să lucreze după lege și nu după bunul plac", adăugând că "greșeala" pe care a făcut-o el, de a "pune oameni cu zero experiență în aceste funcții, nu mai trebuie repetată".








Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5999 secunde