Germanii din România sunt o punte de legătură cu patria mamă, iar rolul țării odinioară ruptă în două de un zid în dezvoltarea statelor europene este unul consistent. Acestea au fost ideile reiterate sâmbătă, cu ocazia sărbătoririi a 18 ani de la Căderea Zidului Berlinului.
În fiecare an, pe 3 Octombrie, nemții de pretutindeni marchează reușita anului 1990, atunci când Zidul Berlinului a căzut, iar odată cu el s-a destrămat și mitul divizării Europei în Est și Vest. În acest context, membrii Forumului Democrat German din Constanța s-au reunit și ei, sâmbătă, la sediul comunității unde au marcat acest moment, alături de invitați ai altor etnici din Dobrogea dar și ai populației majoritare. Au vorbit auditoriului despre importanța momentului "3 Octombrie" președintele forumului Walter Rastatter, dar și Cornelia Toma, membră a comunității și autoarea unei monografii a germanilor din Dobrogea.
În expunerea sa, Cornelia Toma a făcut o incursiune atât în istoria țării-mamă, dar și o trecere în revistă a relațiilor româno - germane stabilite și dezvoltate după momentul 1990.
Nu au fost trecute cu vederea nici aspecte definitorii ale identității germanilor, chiar prin prisma politicienilor: "un punct important de referință pentru politicienii germani continuă să fie modul în care sunt percepuți și grija vecinilor lor", a menționat vorbitoarea.
Un alt aspect scos în evidență a fost acela al implicării Germaniei în spriji-nirea, moral și financiar, a comunității etnicilor nemți din România.
La finalul manifestării, una dintre propunerile bine-venite, din partea unui fost cadru didactic român, pasionat de istoricul nemților din Dobrogea, s-a re-ferit la înființarea unei grădinițe bilingve româno - germane, la Constanța.
Este cunoscut faptul, că într-o perioadă, în incinta Forumului Democrat German din Constanța a funcționat o astfel de instituție, în cadrul căreia cei mici studiau limba lui Goethe.