Paracetamolul administrat copiilor poate provoca astm, alergii și eczeme

533
< 1 min citire
Paracetamolul administrat copiilor de la vârste fragede poate fi principala cauză a apariției astmului, potrivit cercetătorilor de la Institutul de Cercetări Medicale al Noii Zeelande din Wellington.
Specialiștii au supravegheat peste 200.000 de copii care luau paracetamol o dată pe lună, constatându-se că aceștia suferă de atacuri de astm în jurul vârstei de șase - șapte ani. De asemenea, medicii au mai observat că medicamentul dat încă de la vârsta de un an crește foarte mult probabilitatea ca micuții să se îmbolnăvească de astm și să aibă o predispoziție crescută la tot felul de alergii și eczeme.
Paracetamolul luat mai mult de o dată pe lună, mai ales la vârste fragede, determină o creștere de trei ori mai mare a riscului de astm, afirmă medicii. "Prin acest studiu dorim să tragem un semnal de alarmă tuturor părinților și să le precizăm că medicamentul nu este așa de sigur precum pare. Luat fără consultul unui medic, paracetamolul poate cauza micuților dificultăți respiratorii", susține profesorul Richard Beasley, de la Institutul de  Cercetări Medicale al Noii Zeelande.
Medicii susțin că paracetamolul trebuie administrat copiilor numai atunci când au febră de peste 38,5 C.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0302 secunde