Eurodeputaţi din principalele grupuri politice din Parlamentul European au convenit asupra unui proiect de rezoluţie care deschide calea pentru un recurs la Curtea de Justiţie a UE împotriva deciziei Comisiei Europene de a debloca fonduri pentru Ungaria, relatează agenţia AFP.
„Vom contesta deblocarea a 10 miliarde de euro pentru Ungaria", a declarat europarlamentarul german Daniel Freund (Verzi).
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să se adreseze pe acest subiect Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg.
La 13 decembrie, în ajunul unui summit al statelor din UE în care premierul naţionalist ungar Viktor Orban ameninţa să blocheze lansarea negocierilor de aderare cu Ucraina şi ajutorul pentru această ţară, Comisia Europeană a anunţat deblocarea a 10,2 miliarde de euro din fondurile UE îngheţate până atunci.
Comisia a explicat această deblocare prin reformele întreprinse de Budapesta pentru a respecta o serie de condiţii menite să îmbunătăţească independenţa sistemului judiciar maghiar.
Dar anunţul a declanşat proteste în Parlamentul European, unde eurodeputaţi au acuzat Bruxellesul că „a cedat şantajului” lui Viktor Orban.
Proiectul de rezoluţie, iniţiat de deputaţi europeni din PPE (dreapta), S&D (socialişti şi democraţi), Renew Europe (centrişti şi liberali), Verzi şi Stânga (stânga radicală), exprimă „regretul şi îngrijorările serioase” ale Parlamentului European cu privire la decizie.
În opinia europarlamentarilor, „chiar şi după reformele sale recente, Ungaria nu îndeplineşte standardele UE privind independenţa judiciară". Ei mai subliniază că, „de câţiva ani, statul de drept se deteriorează în Ungaria din cauza acţiunilor guvernului său".
De asemenea, Parlamentul European regretă profund faptul că statele membre nu avansează cu o procedură iniţiată în 2018 împotriva Ungariei şi le îndeamnă să treacă la acţiune. Acest mecanism al Articolului 7 poate duce, teoretic, la suspendarea dreptului de vot pentru un stat membru care nu respectă valorile fundamentale ale UE.