Constănțenii nu mai au încredere în promisiunile nesfârșite ale autorităților locale privind reabilitarea zonei peninsulare a orașului, a restaurantului Cazino și a falezei din acest perimetru emblematic pentru litoralul românesc. Iar atunci când vine vorba despre aceste… eterne proiecte, ei constată, decepționați, că de la vorbele autorităților până la faptele acestora este cale lungă.
l "Am citit și în ziarul dumneavoastră, și în multe alte publicații, că peste cinci ani ne vom mândri din nou cu ceea ce a fost odată localul Cazino din Constanța. Recent, am aflat, tot din presă, că firma care a câștigat această lucrare n-a mișcat încă nici un deget pentru începerea ei. Scuze se pot găsi destule, nu stau eu să urmăresc asta, problema e că nu mai am pic de încredere în ceea ce ni se promite nouă, contribuabililor acestui oraș, ca să nu mai vorbesc de nepăsarea față de turiștii care preferă această zonă de promenadă și care calcă în gropi, de ani de zile, dar tot aici vin, pentru că le place zona" – Ma-ria Lascăr, 37 ani, din Constanța.
l "Aș vrea să urechez autoritățile pentru tupeul de a ne tot promite că vor renova, nu doar zona peninsulară, ci și faleza Cazinoului, iar nimic din toate astea nu se întâmplă în realitate. Eu locuiesc în zonă și îmi vin, vară de vară, prieteni din Franța. Le place să se plimbe pe faleza Cazinoului și nu înțeleg de ce arată în halul ăsta. «Păcat că nu se exploatează așa cum ar trebui aceste locuri. În țara noastră nu s-ar fi permis atâta delăsare. În primul rând, oamenii s-ar fi simțit ofensați și ar fi reacționat în forță. La voi cred că nu se întâmplă așa ceva, din moment ce aveți același primar de atâția ani!» - mi s-au plâns amicii mei. Datorită lor m-am gândit să impulsionăm primăria și pe calea presei" – Sandu Voinea, din Constanța, 43 ani.
l "Sincer, mi-ar fi plăcut să mă plimb prin zona Cazinoului din Mamaia, dar este foarte greu de ajuns acolo, în sezon, cu mașina. E un trafic infernal, așa că, deși locuiesc în Tomis Nord, prefer să vin aici, pentru a mă bucura de briza mării. Vin și cu nepoțeii mei, amândoi băieți, care nu se despart de mașinuțe. Eu le-am tot explicat să ocolească gropile, dar ei se grăbesc și tot în plin le iau. Dacă ar ști primarul ce e la gura mea când se întâmplă asta, ar fi posibil să ia lucrurile în serios și să se apuce odată de treabă. Că numai cu promisiuni nu se face nimic. Păcat că nu vor să ne bucure cu o faleză în care să te poți plimba fără să mergi cu capul în pământ" – Diana Panait, 53 ani, din Constanța.
l "Primarul nostru e băiat descurcăreț și nu înțeleg de ce tot amână să modernizeze locul ăsta reprezentativ pentru Constanța! Sincer, de promisiuni mi s-a cam aplecat" – Estera Moroianu, 39 ani, din Constanța.
l "Cred că toți oamenii care preferă această faleză au motivele lor. Eu, de exemplu, vin aici foarte des pentru că am băiețel care, dacă nu vizitează măcar o dată pe săptămână Acvariul, îmi face capul calendar. Are șase ani și îi place să se plimbe cu bicicleta pe faleză. Nu prea reușește să ocolească gropile, iar eu, în loc să mă bucur de frumusețea locului, trebuie să am grijă să văd pe unde merge. În fiecare campanie ni s-a promis că o să se refacă tot ce mișcă în zona asta istorică, dar se vede treaba că sunt doar vorbe" – Laura Oțeleanu, 37 ani, din Constanța.
l "Chiar mă bucur că pe faleză se plimbă și foarte mulți tineri. Or fi și ei obosiți și se mai așează pe bănci, au și ei dreptul ăsta, și mă jenez atunci când se ridică pentru a-mi oferi mie locul. Sunt bănci pe aici, chiar proaspăt vopsite, dar nu destule. Oamenii își mai trag sufletul pe trepte sau pe borduri, unii chiar sunt obosiți și vin aici să se relaxeze, nu neapărat să se plimbe non-stop. Nici spațiile verzi nu sunt toate îngrijite ca lumea, au multe bălării. E păcat că zona este o emblemă turistică și nu este respectată. Îmi place, în schimb, că nu este permisă circulația mașinilor" - Lucian Duca, 57 ani, din Constanța.
Tot ce-și doresc cei care și-au expus aceste puncte de vedere este ca proiectul Primăriei pentru refacerea falezei din zona Cazinoului constănțean să aibă o soartă mai bună decât cel privind veșnica reabilitare a perimetrului peninsular al orașului.