Farul începe, astăzi, primul cantonament al iernii

208
2 min citire
La 12 zile de la startul pregătirii, jucătorii Farului încep, astăzi, primul cantonament al perioadei de iarnă. Pentru două săptămâni, "rechinii" vor fi cazați la baza proprie și se vor pregăti în localitate.
În cea mai mare parte a perioadei de până pe 1 februarie, fotbaliștii vor efectua câte două antrenamente pe zi.
Miercuri, 21 ianuarie, "rechinii" se pregătesc de dimineață la Constanța, după care pleacă la București, unde, a doua zi, începând cu ora 7,30, sunt programați la vizita medicală de la Institutul Național de Medicină Sportivă. Revenirea la Constanța are loc joi după-amiază, în jurul orei 17, astfel că fotbaliștii au timp să facă și o mișcare, acasă. În capitală, vor fi testați medical 25 de jucători, urmând ca restul să efectueze vizita medicală pe plan local, posibil odată cu Farul II.
Sâmbătă, 24 ianuarie, Farul ar vrea să susțină și un amical, cu o echipă de Liga a III-a din județ. Miercuri, 4 februarie, este programată o altă întâlnire de verificare, cu Cerno More Varna (Bulgaria, prima ligă, locul 4), de la ora 14, la Constanța. În plus, există posibilitatea ca și ultima sâmbătă din cantonament, 31 ianuarie, să fie ocupată de un amical.
Până în prezent, antrenorii Ion Marin și Cristi Cămui au avut la dispoziție 33
de fotbaliști: Curcă, Vlas, Vl. Neagu - portari; Mățel, Pătrașcu, Rastovac, Barbu, Pahor, Bubuleandră, Armando, Gaston - fundași; Băcilă, Voiculeț, Rusmir, Ben Teekloh, Matei, Fatai, I. Călin, Larie, Păcuraru, L. Mihai II, Durbac, Henry, Pantelie, Șeroni, Gerlem, Mansur - mijlocași; Chico, Alibec, Gosic, D. Florea, E. Nanu, Uche - atacanți.
Decizia definitivă în privința lotului care va intra în cantonament și a jucătorilor pe care Farul nu se va mai baza în continuare va fi luată astăzi.
În ultimele zile, câțiva dintre jucători s-au confruntat cu probleme medicale, care i-au împiedicat să se pregătească normal. La ultimul antrenament al săptămânii trecute, de sâmbătă, de pe plajă, nu s-au pregătit Mățel, Chico, Gerlem, Păcuraru, Pantelie, E. Nanu, Băcilă și D. Florea, toți rămânând în sala de forță. Un alt accidentat, Rastovac, a fost cu grosul lotului, dar a lucrat separat, efectuând alergări ușoare.
În privința lui Alin Șeroni (21 ani, 1,91 m - 90 kg, mijlocaș la închidere sau stoper), ultima dată la Prefab Modelu, aflat în probe de pe 8 ianuarie, mai mult ca sigur că Farul va renunța la el, clubul constănțean având în curtea proprie fotbaliști de valoarea sa.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0298 secunde