FMI dezminte că a discutat un plan de ajutor cu Italia

1445
1 min citire
Fondul Monetar Internațional (FMI) a anunțat ieri în mod oficial că nu au existat discuții cu autoritățile italiene cu privire la un plan de sprijin.
"Nu există discuții cu autoritățile italiene pentru un program de finanțare de la FMI", a declarat un purtător de cuvânt de la FMI ca reacție la speculațiile apărute în presa italiană.
Potrivit unui articol publicat în cotidianul italian "La Stampa", FMI pregătește un program de ajutor pentru Italia, care s-ar putea ridica la 400 -600 miliarde de euro, în ideea de a oferi țării un răgaz de 12-18 luni pentru a pune la punct reduceri bugetare și reforme economice destinate consolidării creșterii. Publicația menționată susține că FMI ar solicita dobânzi de 4%-6% pentru acest împrumut, mult mai mici decât dobânzile la care se împrumută în prezent Italia de pe piețele financiare.
Săptămâna trecută, Fondul Monetar Internațional a lansat un nou dispozitiv de creditare pentru a contracara extinderea crizei economice și financiare. "Linia de precauție și lichiditate" (PLL) ar urma să fie utilizată într-o gamă variată de circumstanțe, inclusiv ca o asigurare împotriva șocurilor viitoare și ca o fereastră de lichiditate pe termen scurt.
În mod teoretic, FMI poate pune la dispoziția Italiei 45,5 miliarde de euro pentru o perioadă de șase luni, fără a trece prin procedura mai lungă și mai complicată utilizată în cazul ajutoarelor acordate altor trei state membre ale zonei euro: Grecia, Irlanda și Portugalia. Cu toate acestea, în luna septembrie a acestui an, FMI estima că necesitățile brute de finanțare ale statului italian se situează la 380 miliarde de euro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 29 Noiembrie 2011
Stire din Actualitate : Pakistanul fierbe după atacul NATO
Pagina a fost generata in 0.0537 secunde