Pakistanul fierbe după atacul NATO

1152
1
1 min citire
Pakistanul fierbe după atacul NATO - pakistan-1322492396.jpg
Sute de pakistanezi furioși pe Statele Unite au protestat pe străzile mai multor orașe din Pakistan duminică, unde au incendiat efigii ale președintelui american Barack Obama și drapele americane, pentru a denunța moartea a 24 de militari pakistanezi în urma unui raid al NATO.
Protestele au fost organizate de partide de opoziție și de grupări islamiste de dreapta în principalele orașe din Pakistan, o țară cu 167 de milioane de locuitori care deține arma atomică.
La Karachi, portul utilizat de Statele Unite pentru tranzitul proviziilor destinate trupelor din Afganistan, peste 700 de persoane s-au adunat în fața consulatului SUA, scandând "Jos America", "Nu vă atingeți de Pakistan", "Vom fi mână în mână cu armata noastră". Forțele de ordine au desfășurat un cordon de protecție în jurul consulatului SUA.
În fața Clubului de presă de la Karachi, zeci de militanți politici au incendiat efigii ale președintelui Obama, potrivit unui fotorepor-ter al AFP.
La Multan, peste 300 de partizani ai fostului premier Nawaz Sharif, precum și comercianți au ieșit în stradă și au incendiat drapele ale Statelor Unite și NATO.
Exprimându-se în fața manifestanților, deputatul de opoziție Javed Hashmi a cerut Guvernului pakistanez să pună capăt alianței cu Statele Unite.
La Islamabad, circa 200 de militanți ai partidului islamist radical Jamaat-e-Islami (JI) au participat la o manifestație.

Comentează știrea

relu
29 noiembrie 2011
urmarea prostiilor din trecut

Bomba atomica a venit pe cai oculte trecind pe la rusi tot din occident cu scopul de a cotracara india care are bomba pe aceleasi cai,acum trag ponoasele ,s-a mai intimplat in anii 80' in afganistan cu lansatoarele Stinger si se vede unde s-a ajuns.Da vorba aia razboiul nu trebuie nici cistigat nici pierdut ci numai intretinut ca sa produca bani.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0627 secunde