Fostul președinte sloven Janz Drnovsek a încetat din viață

232
< 1 min citire
Fostul președinte sloven Janez Drnovsek, unul dintre principalii arhitecți ai tranziției reușite a țării sale către economia de piață, a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă la vârsta de 57 de ani, transmite AFP.
Fost premier liberal și fost președinte al Sloveniei între 2002 și 2007, Drnovsek a preferat să nu candideze pentru un al doilea mandat de cinci ani în toamna anului trecut, când a fost desemnat actualul președinte, Danilo Turk.
Janez Drnovsek, al doilea președinte al Sloveniei de la declararea independenței față de fosta Iugoslavie, era foarte popular, deși funcția de șef al statului este mai degrabă onorifică.
Președinția sa a fost destul de controversată. În primii trei ani de mandat a apărut foarte rar în public, cu excepția celor mai importante atribuții oficiale. În 2006 a devenit vizibilă o schimbare de stil. A lansat mai multe campanii de politică externă, precum o misiune umanitară eșuată în Darfur și o propunere de soluționare a dosarului Kosovo și a efectuat numeroase vizite în străinătate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0305 secunde