Fratele președintelui Siriei se zbate între viață și moarte

620
< 1 min citire
Fratele președintelui Siriei se zbate între viață și moarte - maheralassad2-1345038786.jpg
Maher Al-Assad, fratele președintelui Siriei, se zbate între viață și moarte după ce și-a pierdut ambele picioare în atentatul comis la Damasc pe 18 iulie. Conform adjunctului ministrului rus de Externe, Mihail Bogdanov, starea fratelui lui Bashar Al-Assad este foarte gravă.
Atentatul din 18 iulie a vizat o reuniune a șefilor serviciilor de securitate siriene. Printre persoanele ucise în deflagrație se numără ministrul sirian al Apărării, Daoud Rajha, un fost ministru al Apărării, Hassan Turkmani, și cumnatul lui Al-Assad, Assef Shawkat, relatează ziarul saudit Al-Watan, citat de ediția online a Haaretz.
Atentatul sinucigaș a fost comis de un agent de securitate din dispozitivul prezidențial. Până acum nu se știa dacă Maher Assad era prezent la reuniune.
Mihail Bogdanov a precizat că președintele Al-Assad este pregătit să renunțe la putere.
"Cerem ca această problemă să fie abordată rapid, pentru a se găsi o soluție la actuala criză. Avem contacte zilnice cu opoziția și cu Guvernul sirian", a spus Bogdanov.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0637 secunde