Încet, dar sigur, PSD Constanța își definitivează listele pentru alegerile generale din 30 noiembrie. Sub auspiciile confidențialității, pesediștii se feresc totuși să dea nume, deocamdată, refuzând chiar și să confirme eventuale zvonuri.
Evitând pe cât posibil nominalizările, liderii PSD fac profilul candidatului ideal astfel: "să fie reprezentativ pentru județ". Liderii pesediști nu uită însă nici de confortul politic, economic și intelectual de care vor să se bucure în următorii patru ani de mandat.
Alexandru Mazăre, Eduard Martin, Lucian Băluț, Manuela Mitrea sunt patru dintre candidații care vor intra în luptă din partea PSD Constanța pentru câte un fotoliu de deputat sau senator. Ei sunt și cei care nu s-au sfiit să recunoască deschiderea pe care o manifestă pentru o nouă confruntare electorală, asigurând totodată continuitatea în rândul partidului. Echipei de foști parlamentari și actuali aspiranți la un nou mandat li se alătură și mai noua colegă de partid, intrată în politică odată cu primele alegeri pentru Parlamentul European organizate în România, Cristina Dumitrache. Astfel se închide, în prezent, cercul candidaților dați ca siguri pentru scrutinul din 30 noiembrie.
Pentru un fotoliu de parlamentar de Constanța s-a mai vehiculat și numele lui Nicolae Moga. Surse din PSD și neoficial chiar și cel vizat au confirmat că pesedistul nu își dorește prea mult statutul de parlamentar. Tot la capitolul propuneri neconcretizate se pare că va rămâne și fostul prefect de Brăila, Mihai Manea, despre care aceleași surse susțin că nu s-a lăsat convins de colegii lui de partid de la Constanța să candideze pe unul dintre cele 14 colegii de la malul mării.
Pentru a rămâne fideli politicii cu care și-au dobândit o mare parte din electoratul actual, mai exact promovarea tinerilor în politică, pesediștii constănțeni fac demersuri în prezent și pe lângă liderul organizației municipale de tineret a PSD Constanța, George Vișan. Nici el nu se arată foarte încântat de oportunitatea care i se oferă, înclinând mai degrabă să refuze propunerea șefilor săi.
Un alt nume care se vehiculează în prezent în rândurile pesediștilor constănțeni este cel al conf. univ. dr. Mariana Cojoc, analistul politic de serviciu al TV Neptun.
Supozițiile în ceea ce îi privește pe candidații PSD la Senat și Camera Deputaților vor fi confirmate sau infirmate cel mai sigur vineri, odată cu validarea lor în cadrul Comitetului Executiv al partidului. Programul de guvernare și propunerea de premier ar urma să fie aprobate sâmbătă la congresul extraordinar.
Revenind însă la candidații constănțeni, întârzierea cu care social - democrații și-i vor anunța este oarecum justificată dacă e să cităm "scuza" oferită de partid și care se pare că a generat această situație: "La noi (n.n. la PSD) nu sunt înnebuniți după funcții, iar mulți dintre cei care își doresc funcții nu corespund cerințelor"…