Serviciile publice și de transport din Grecia vor fi perturbate astăzi din cauza unei greve generale din 24 de ore, declanșată în semn de protest față de o reformă a pensiilor propusă de guvernul conservator, transmite AFP.
Niciun avion nu a mai decolat începând de marți, la miezul nopții, din cauza unei greve a controlorilor de trafic aerian, la apelul celor două sindicate principale din țară: Confederația Generală a Muncitorilor Greci (GSEE) și Federația Funcționarilor (Adedy).
O grevă similară a paralizat țara și în 12 decembrie, reunind zeci de mii de manifestanți în marile orașe elene.
Mișcarea de astăzi va bloca în porturi vapoarele care deservesc insulele și va imobiliza transportul feroviar și rutier din Atena. Metroul și tramvaiele vor funcționa doar timp de șase ore pentru a asigura transportul manifestanților pentru marșul de protest prevăzut să aibă loc în centru.
Administrația și serviciile publice, dar și spitalele, școlile și universitățile își vor suspenda activitatea, iar sindicatele jurnaliștilor, ale magistraților și avocaților s-au alăturat, la rândul lor, mișcării.
Premierul Costas Karamanlis urmează să anunțe în Parlament în zilele următoare detaliile acestei reforme.
Guvernul a furnizat deocamdată doar informații vagi în legătură cu planurile sale, luându-și, însă, angajamentul să nu crească vârsta legală de pensionare (65 de ani pentru bărbați și 60 pentru femei), să mențină finanțarea tripartită a sistemului de pensii (angajatori, angajați, stat) și să mențină nivelul actual al pensiilor și cotizațiilor.