Președintele venezuelan, Hugo Chavez, a recunoscut că a fost operat pentru înlăturarea unei tumori canceroase, însă a dat asigurări că recuperarea după intervenție se desfășoară bine, relatează Mediafax, citând un mesaj citit la Havana și preluat de toate posturile radio și TV din Venezuela.
"Analizele au confirmat existența unei tumori, cu prezența de celule canceroase, care a necesitat o a doua intervenție, pentru extirparea completă a tumorii" , a afirmat Chavez, declarând că este încrezător că se va recupera total.
Președintele venezuelan, în vârstă de 56 de ani, a fost spitalizat de urgență în data de 10 iunie, în timp ce se afla într-o vizită oficială la Havana, și a fost operat pentru un abces pelvian, potrivit declarațiilor oficiale.
În mesajul transmis public, el a recunoscut că a fost supus și unei a doua intervenții chirurgicale, pentru extirparea tumorii. "A fost o intervenție importantă, realizată fără complicații, în urma căreia evoluția este satisfăcătoare, urmez tratamente complementare pentru a combate diferitele tipuri de celule descoperite și sunt pe calea recuperării depline" , a spus Chavez.
El a apreciat și că a comis o "greșeală fundamentală" neglijându-și sănătatea ani de zile. Obișnuit să improvizeze discursuri-fluviu, Chavez s-a mulțumit, de data aceasta, să citească timp de 15 minute un text scris, în fața unui drapel venezuelan și a unei imagini a eroului independenței venezuelane, Simon Bolivar.