În criză we trust

Apartamentul pe care merg să îl văd se află în Faleză Nord, la etajul opt al unui turn cu vedere la mare. Ar putea fi închiriat și cu 1.000 euro/lună, dacă ar fi mobilat și utilat modern. Însă nu e cazul. Proprietara a dat de înțeles că va negocia de la 350 euro în jos.

Faleză Nord este un loc ciudat. Blocurile sunt semipărăsite, întrucât majoritatea celor care au cumpărat apartamente sunt străini și nu vin decât pe timp de vară. Se construiesc vile până la marginea falezei, se pune gresie în scările blocurilor și se blochează parcările cu mașini luxoase. Asta la exterior…

Sub machiajul de lux, Faleză Nord este o zonă la fel de penibilă ca toată România. În fața gardurilor înalte și ușilor masive de fier, străzile sunt neasfaltate, gunoaiele sunt la fel ca cele de la CET iar barurile de la colț de stradă sunt tot jegoase.

Blocul în care se află apartamentul este nou. Are doar opt etaje, deși proiectul este făcut pentru P plus 12. Locatarii au însă bani și se extind pe verticală. La scara A sunt deja două etaje în plus.

Apartamentul are trei camere și două băi, desfășurate pe vreo 100 metri pătrați. Dormitoarele dau spre mare, iar de la sufragerie se vede tot orașul. E ok. Nu are însă căldură, ceea ce îl face inutil pe timp de iarnă. Dacă mai și ninge, e ca și cum ai sta în cort, cu tot cu termopane și izolație serioasă. Există racordajul făcut pentru gaze, dar centrală termică nu s-a cumpărat încă.

"Iarna e destul de greu, dacă vrei să speli vasele. Apa caldă vine de la două străzi distanță… durează vreo 15 minute până ajunge la opt… și este călâie. Apometrele merg în timpul acesta. Se face destul de frig, dar putem pune centrală în 48 de ore, dacă vreți", îmi spune fiul proprie-tarei, care locuiește încă acolo.

Vecini nu sunt, liniște este. Televizor, internet, aer condiționat, mași-nă de spălat, cuptor cu microunde. În regulă.

v v v

Pe străzile din Faleză Nord și în fața scărilor blocurilor, sunt foarte multe fete și femei cu câini. Niciodată nu am mai văzut atât de mulți oameni plimbându-și câinii, în același loc. Ca în Central Park, NY.

A doua zi însă, proprietara o dă în diverse, punând în aplicare tehnici de manipulare de clasa întâi: "Știți, de fapt eu vroiam să îl dau cu 500 - 600 euro. Vă fac însă o favoare și

vi-l las la 400 euro, însă doar două camere din trei. Un dormitor îl închid și îmi las acolo niște haine. Ce vreți, e criză financiară!!!" JET!!!

Pe seară, vorbesc cu Patrick O’Shea, un prieten vechi din Irlanda. Locuiește într-o casă imensă, într-un cartier "normal" din Dublin. Nu este ghetou, însă nici zonă rezidențială. E un fel de Coiciu. Casa lui costă 300.000 euro!!! Făcea chiar 500.000 euro în urmă cu vreo doi ani. Un apartament în zona costieră a Dublin-ului pornește de la un milion euro. Doar că pâinea e mai ieftină ca-n România. Chiriile pornesc de la 400 euro/lună. Cu 1.000 euro pe lună poți să stai într-un apartament luxos, în genul celor vândute acum prin ansamblurile rezidențiale de aici. Desigur, sunt și chirii mult mai mari, de 1.000 - 1.500 euro/săptămână, dar și salariile sunt pe măsură.

A sta cu chirie acum, în Constanța, este un lux. 300 – 400 euro înseamnă mult peste posibilitățile salariatului de mijloc. Și proprietarii și chiriașii așteaptă. Fie cedează primii și scad chiriile, ceea ce este puțin probabil, fie oamenii vor plăti mai mult, în speranța ca piața se va redresa.

Însă după cum spunea ieri și șeful statului iranian… criza a venit din cauza faptului că l-am uitat pe Dumnezeu și nu ne vom reveni decât când tiranii și avarii vor fi înlocuiți de oamenii miloși. Adică… niciodată?