Compania RealPro anunță des-chiderea a 50 de birouri imobiliare în România, până la sfârșitul anului 2009, vizând extinderea francizei în toate orașele cu o populație de peste 50.000 de locuitori, au anunțat ieri re-prezentanții firmei.
Potrivit reprezentanților companiei, taxa pentru intrarea în franciza RealPro este de 1.500 de euro, iar redevențele lunare sunt de 300 de euro redevență fixă (respectiv 150 de euro în primele 6 luni) și 6% redevență procentuală.
"Investiția inițială pentru deschiderea unei francize RealPro nu depășește 5.000 de euro, iar toate cheltuielile lunare nu depășesc 700-1.000 de euro, incluzând redevențele RealPro", au declarat reprezentații companiei.
Directorul de Marketing & Training al RealPro, Sorin Udrea susține că amortizarea investiției se face din câteva vânzări datorită cheltuielilor lunare eficiente, a investiției inițiale totale situate sub 5.000 de euro și a sistemului unic de vânzare garantată de case.
Compania a investit în întregul sistem circa 750.000 de dolari începând de la sfârșitul anului 2005, cea mai mare sumă fiind alocată în tehnologie software și hardware dar și în dezvoltarea și implementarea programelor de training și coaching pentru personalul de suport. Până în prezent rețeaua RealPro are birouri francizate în București, Craiova și Râmnicu Vâlcea.
În prezent pe piața agențiilor imobiliare în franciză mai activează Remax și Century 21.