Dacă între scrutine primari, viceprimari și consilieri uită care sunt la putere și care în opoziție, în preajma alegerilor aleșii își vânează unii altora greșelile din timpul mandatului și uită că au votat la unison hotărâri pe care azi le pun în cârca rivalilor
Actualii primari au intrat deja în linie dreaptă. Unii și-au păstrat din proiecte pentru a da bine în campanie, dar mai ales pentru a-și motiva cumva dorința de a accede la încă un mandat.
Pretendenții la fotoliile de primari ies și ei acum cu tot felul de promisiuni preelectorale, dar mai ales cu așa zise dezvăluiri despre activitatea și afacerile actualilor edili. De remarcat este faptul că cei mai mulți dintre aceia care astăzi țipă despre "afacerile" actualilor edili sunt și ei fie consilieri locali, fie viceprimari, iar timp de mai bine de trei ani au votat cot la cot multe dintre hotărârile contestate…
Dar cine pentru ce se bate până acum?!
La Medgidia, din pământ din iarbă verde au început să apară consilieri locali care au suspiciuni în ceea ce privește unele proiecte de hotărâri supuse spre aprobare, consiliului local, de primarul democrat Dumitru Moinescu.
La ultima ședință de consiliu local de la Medgidia, social-democratul Mircea Pintilie, fost primar al municipiului, dar și liberalul Marian Iordache, și el fost viceprimar, au votat împotriva unor proiecte propuse de primar. Subit, după mai bine de trei ani cât au stat în banca lor, cei doi consilieri locali cărora li s-au mai adăugat încă patru de la aceleași partide, PSD și PNL, și-au luat în serios rolul de opoziție în administrația locală.
Despre viitorul candidat al social-democraților la Primăria Medgidia nu se știe mare lucru deocamdată, dar liberalii s-au cam decis, neoficial, să îl trimită pe consilierul local Iordache în competiție cu Moinescu.
Și la Cernavodă lucrurile au decurs normal până la începutul acestui an… electoral. Consilierul local Mariana Mircea, care a "conviețuit" până acum alături de primarul Gheorghe Hânsă, și în administrația locală, dar și în partid, respectiv PNL, a ieșit la bătaie. Fosta liberală cere acum edilului să facă publice contractele pe care le are primăria cu diverse firme.
Se pare că ceea ce a pus-o cu ochii pe contracte pe fosta liberală care pe multe dintre ele le-a votat și ea, a fost dorința arzătoare de a fi ea, anul acesta, candidata liberalilor la primăria Cernavodă din partea PNL. Visele ei de mărire au exclus-o însă din partid, iar colegii consilieri locali au aprobat, în ultima ședință, suspendarea ei din funcția de ales.
Mai "harnici", consilierii locali de la Năvodari, care și ei au votat la unison de cele mai multe ori proiectele primarului, s-au înscris în "opoziție" de pe la finele anului trecut. Au început cruciada împotriva edilului democrat Tudorel Calapod, iar săbiile s-au ascuțit pe zi ce a trecut, până ce Năvodariul a ajuns în situația de a funcționa cu 22 de consilieri locali, cu trei mai mult decât prevede legea. Și așa s-au reafirmat pe scena electorală consilierul local social-democrat Nicolae Matei, posibil candidat la respectiva primărie, dar și liberalul Jean Paul Tucan, acesta din urmă declarat oficial candidatul PNL la funcția de edil, deși nu se află în prezent în rândurile administrației locale.
A început campania preelectorală și la Ovidiu. Viceprimarul democrat Dumitru Bocai, fost și viitor contracandidat al actualului edil, liberalul Ion Podaru, s-a apucat, printre altele, de deschis cluburi pentru bătrâni, după modelul primarului constănțean.
Administrația locală din Mangalia fierbe și ea. E agitație mare, consilierii au început să țipe mai mult decât de obicei și vin care mai de care cu acuze la adresa primarului Zanfir Iorguș, dar, din păcate, se fofilează când li se cer și dovezile care stau la baza acuzelor. Nici la Eforie primăria și consiliul local nu mai au o viață liniștită. Democrații l-au lansat deja în bătălia pentru primăria condusă în prezent de social-democratul Ovidiu Brăiloiu pe Gigi Chiru, actual consilier local.
Exemple de acest gen există chiar și la primăriile din mediul rural, acolo unde ai putea crede că miza e mai mică, iar oamenii mai puțin atrași în mrejele politichiei.
La oraș sau la țară, cert e că spiritul de "opozant" se trezește în aleșii noștri numai în preajma alegerilor. Rar vezi ca între două scrutine să se păruiască sau să se acuze între ei, ce să mai zici de demascarea unor afaceri nu tocmai… ortodoxe.