Statele Unite, Rusia, China şi Uniunea Europeană (UE) au salutat, între alţii, anunţarea unui acord între Israel şi Hamas care prevede eliberarea a cel puţin 50 de ostatici în schimbul eliberării a 150 de de deţinuţi palestinieni şi unei încetări a focului timp de patru zile.
Guvernul israelian a dat undă verde unui acord în vederea eliberării a 50 de ostatici ai Hamas în schimbul eliberării unor deţinuţi palestinieni şi unui armistiţiu de patru zile în Fâşia Gaza, un prim semn tangibil de răgaz după săptămâni de război.
Qatarul, apropiat Hamasului şi Statelor Unite, a mediat acordul, în pofida faptului că nu întreţine relaţii diplomatice cu Israelul.
Ministerul de Externe al Qatarului a salutat ”succesul” medierii sale comune cu Egiptul şi Statele Unite şi şi-a exprimat speranţa ca ”acest armistiţiu să permită un acord global şi durabil care să pună capăt maşinii de război (...) şi să conducă la negocieri serioase în vederea unui proces de pace global şi drept”.
Doha acţionează de mai multe săptămâni împreună cu Washingtonul şi Cairo în vederea obţinerii unei eliberări a ostaticilor ţinuţi în Fâşia Gaza, în schimbul eliberării unor deţinuţi palestinieni din Israel şi unui armistiţiu.
Aproximativ 240 de persoane au fost luate ostatice în atacul sângeros de la 7 octombrie în Israel al mişcării islamiste palestiniene Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza.
Acordul în vederea eliberării ostaticilor este ”decizia bună”, a apreciat premierul israelian Benjamin Netanyahu.
Acordul nu înseamnă însă sfârşitul Războiului din Fâşia Gaza, a avertizat ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant, care a anunţat că vrea să reia ”în plină forţă” loperaţiuni după armistiţiu, pentru a ”înfrânge” Hamas şi a ”crea condiţiile necesare aducerii acasă a altor ostatici”.
Hamasul, al cărui lider Ismail Haniyeh a anunţat progrese în negocieri, a salutat un acord în vederea unui ”armistiţiu umanitar” şi a precizat că ”dispoziţiile acestui acord au fost formulate conform viziunii rezistenţei”.