Statele Unite și Iranul au convenit asupra unei foi de parcurs pentru a ajunge la un acord final în termen de 60 de zile pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, în timpul primei runde de discuții din Elveția, au anunțat mediatorii pakistanezi și qatarezi, informează agenția AFP.
„Delegațiile au convenit asupra unei foi de parcurs care vizează ajungerea la un acord final în termen de 60 de zile, punând astfel bazele pentru începerea imediată a unor discuții tehnice suplimentare care vor continua în această săptămână în Elveția", au transmis guvernele pakistanez și qatarez într-o declarație comună.
Discuții între SUA, Iran și mediatorii Pakistan și Qatar cu privire la Liban și la chestiunea activelor iraniene înghețate s-au desfășurat în Elveția, delegația americană fiind condusă de vicepreședintele JD Vance.
De partea cealaltă, șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, a raportat progrese majore în negocierile cu Statele Unite, salutând deblocarea unor active iraniene și ridicarea restricțiilor asupra petrolului, pe lângă progresele înregistrate în dosarul libanez.
„Medierea Pakistanului și Qatarului a permis progrese majore pentru a pune capăt războiului din Liban. Exporturile de petrol și de produse petrochimice nu mai sunt restricționate, blocada este ridicată, unele active înghețate sunt deblocate și a fost lansat un plan major de reconstrucție și dezvoltare a Iranului", a explicat ministrul de externe.