Primarul orașului Hiroshima și-a exprimat ieri dorința ca următorul președinte al Statelor Unite să susțină interzicerea armelor nucleare, cu ocazia ceremo-niilor ce marchează 63 de ani de la primul atac atomic din istorie, transmite AFP.
Circa 45.000 de persoane, printre care premierul nipon Yasuo Fukuda, s-au adunat în fața memorialului dedicat victimelor bombei atomice, într-un parc din Hiroshima din apropierea Domului, clădire expozițională a cărei structură a rezistat în mod miraculos deflagrației.
Participanții s-au rugat în picioare și în tăcere la ora locală 8.15 (2.00, ora României), ora la care, în 6 iulie 1945, o singură bombă americană ucidea instantaneu peste 140.000 de persoane și iradia sau provoca arsuri mortale altor câteva zeci de mii.
În discursul său, primarul orașului Hiroshima, Tadatoshi Akiba, a reamintit că Statele Unite sunt una dintre singurele trei țări din lume care se opun rezoluției ONU propuse de Japonia pentru interzicerea armelor nucleare.
La trei zile după bomba de la Hiroshima, Statele Unite lansau o a doua bombă nucleară, asupra orașului-port Nagasaki (sud), soldată cu încă 70.000 de morți.
Japonia a capitulat în 15 august, punând capăt celui de-al Doilea Război Mondial.
Japonia, care are în prezent o Constituție pacifistă, a devenit între timp una dintre cele mai apropiate aliate ale Statelor Unite, găzduind pe teritoriul său peste 40.000 de militari americani.