Actuala criză din Orientul Mijlociu este un rezultat direct al erodării dreptului internațional, a afirmat, la Zurich, șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, potrivit căreia ordinea internațională a fost subminată de acțiuni unilaterale ale marilor puteri, informează agenția Reuters.
„Astăzi, haosul pe care îl vedem în jurul nostru în Orientul Mijlociu este o consecință directă a erodării dreptului internațional", a spus Kaja Kallas într-un discurs la Universitatea din Zurich, ea argumentând că invazia rusă în Ucraina a încurajat alte țări să acționeze la adăpostul impunității.
„China obține avantaje din erodarea regulilor internaționale pentru a-și extinde influența în regiunea Asia-Pacific și pentru a pune presiune pe economiile țărilor europene. Fără restabilirea dreptului internațional, alături de responsabilitate, suntem condamnați să vedem încălcări repetate ale legii, perturbări și haos", a explicat Kaja Kallas.
Referitor la SUA, reprezentanta UE a afirmat că schimbarea de politică externă a Washingtonului a zguduit relația transatlantică la temelia sa, cu replici în alte părți ale lumii.
„Direcția actuală este o nouă ordine mondială caracterizată de competiție și politica puterii coercitive, o ordine mondială dominată de o mână de puteri militare care au drept scop să stabilească și să-și securizeze sfere de influență", a mai afirmat Înalta Reprezentantă a UE pentru afaceri externe și politică de securitate.