La Grădinița nr. 22 nu există focar de TBC

676
5 min citire
O sesizare primită din partea unui părinte de "grupă mare" de la Grădinița nr. 22 din Constanța ne supune atenției pericolul existenței unui focar TBC în instituția pe care o frecventează copilul său. "Am convingerea că nu copilul infectat este de vină și poate nici părintele, dar nu înțelegem de ce conducerea nu ne-a adus la cunoștință, pentru a nu ne alarma degeaba. Nici educatoarea nu știa să ne spună ce se întâmplă cu adevărat, cu toate că această situație datează de aproape o lună, copilul fiind, între timp, externat de la Spitalul TBC Palazu Mare. Chiar a început să se vorbească și de un alt caz de îmbolnăvire", ne-a declarat Narcis Memiș.
TBC-ul nu se transmite de la copil la copil
Într-adevăr, totul a început în urmă cu o lună, când un copil de grupă mică, probabil prezentând unele din semnalmentele ne-doritului TBC - oboseală, slăbiciune, răceli repetate -, în urma analizelor efectuate a intrat sub suspiciunea acestui diagnostic. Din discuția cu dr. Elena Danteș, directorul medical al Spitalului de pneu-moftiziologie-TBC Constanța, am aflat că respectivul copil a fost externat cu diagnosticul adenopatie hilară de etiologie tuberculoasă și "nu pune probleme epidemiologice. Se face o mare confuzie între TBC la adulți, care pot transmite și copiilor, și TBC la copil, care nu poate transmite mai departe. Copilul nu prezintă niciun risc pentru colectivitatea în care își desfășoară activitatea și s-a demarat o anchetă de tip ascendent pentru a putea afla adultul infectat cu care a intrat în contact". Am aflat, însă, că se poate ca acest microb să-l fi luat și din aer, eventual din autobuze, cazurile de tuberculoză fiind, din nefericire, în creștere.
Următoarea suspiciune s-a în-dreptat către prietenul cel mai bun, din aceeași grupă mică, cu care se joacă tot timpul și ai cărui părinți au procedat imediat la efectuarea de analize care, din fericire, s-au finalizat cu bine.
La al treilea caz de suspiciune de TBC s-a ajuns când două surori ce frecventează Grădinița nr. 22 - una fiind colegă de grupă mică cu primul copil suspect, iar cealaltă în grupa mare cu copilul reclamantului -, supuse analizelor, rezultatele au ridicat semne de întrebare. Mai precis, rezultatul la IDR al fetei mai mari a condus la internarea în același spital TBC de la Palazu Mare. Din discuția purtată cu mămica fetelor, am aflat că fata cea mare a făcut tratament cu antibiotic timp de trei săptămâni, interval în care i s-a recoltat și spută, toate rezultatele fiind negative până acum. "Mai așteptăm rezultatul la cea de-a treia recoltare, la jumătatea lunii iunie, dar am primit tratament preventiv".
Directoarea Grădiniței nr. 22, Georgeta Adam, ne-a declarat că a luat toate măsurile prevăzute în cazul primelor suspiciuni, ca dovadă că Sanepidul a procedat la recoltarea de analize și la dezinfecție.
Pe bună dreptate, atunci când ești părinte, toate simțurile sunt exacerbate și totul poate reprezenta un real pericol pentru puiul tău. Oricare dintre noi ar fi reacționat la fel ca și părintele care s-a prezentat la redacție și care și-ar fi dorit să afle direct din grădiniță adevărul, și nu să procedeze la anchete pentru a descoperi ce se întâmplă în grădi-nița unde copilul său merge zi de zi.
"Sunt bucuros că iese fum fără foc!"
Împreună cu dr. Emanoil Vasiliu, directorul Dispensarului TBC, am răsfoit fișele medicale a doi dintre copii și am mai aflat, printr-un fax, că Sanepidul a sesizat "că viciile din sistemul informațional sunt frec-vente", precizând că între suspiciune și data anunțării este o diferență de 27 de zile. De asemenea, se mai precizează că, din cauza întârzierii în raportare, s-a putut face dezinfec-ție abia pe 19 mai, "fapt care a generat, pe bună dreptate, nemulțumiri din partea conducerii unității și a părinților pentru ineficiența sistemului".
În opinia dr. Vasiliu, proasta informare naște monștri. "Afirmații de genul «în colectivitatea nu știu care s-a declanșat un focar de TBC!» sunt ceva foarte urât și periculos pentru noi toți. Putem să țipăm că arde această clădire dacă nu iese fum? De fiecare dată când vor fi exagerări de acest gen, spun că e foarte bine, pentru că întreg personalul care este implicat într-o problemă din aceasta simte că deasupra lui este un mesaj, că cineva se interesează".
Dr. Emanoil Vasiliu este, de asemenea, coordonatorul tehnic județean al Programului Național de Control al Tuberculozei. El consideră că s-a generat un monstru, pentru că totul se învârte în jurul a nimic. "Fiecare om se teme de o boală dacă nu are o corectă informație. Fiecare om are grijă de sănătatea lui și mai ales a copiilor, iar tuberculoza face parte din bolile proastei informări medicale.
Cazul de față demonstrează că nu funcționăm toți pe aceeași comandă în sistemul medical. Este necesar ca medicul de familie care suspicionează existența unei tuberculoze, fie la adult, fie la copil, să nu trimită direct spre internare la spitalul de specialitate Palazu Mare, chiar dacă are dovezi în care medicul radiolog spune «suspiciune tuber-culoză» sau un examen al sputei pe care pacientul îl efectuează în altă parte. Unitatea de aplicare rapidă a metodelor din ancheta epidemi-ologică prin care pot fi depistați cei care s-au îmbolnăvit din cauza unei surse este Dispensarul TBC. Nu i se știrbește cu nimic autoritatea medicului de familie dacă trimite pacienți la noi".
Dr. Vasiliu consideră că aceste "exerciții" vor face ca la apariția unui caz real fiecare să-și știe precis atribuțiunile. "Problema în sine este gravă, dar nu legată de aceste cazuri care au apărut, ci aceea de sistem.
Și încă ceva: nu discriminați copilul cu TBC! El este o victimă a inconștienței adulților care n-au știut să-l protejeze!", a conchis specialistul.
Cât despre responsabilitatea directoarei grădiniței, nu i se poate imputa în acest caz decât faptul că, la data stabilită de comun acord cu asistenta de sector, n-au fost pre-zenți toți copiii ce urmau a fi testați.
Simptomele tuberculozei sunt ușor de depistat, acestea perpetuându-se de-a lungul mai multor săptămâni. Primele semne care ar trebui să alarmeze sunt: răcelile repetate, tusea persistentă și respirația șuierătoare. Apoi, apar și alte semnale - scăderea în greutate a copilului, transpirațiile nocturne, apariția palorii pe față.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0326 secunde