Urarea femeii care a fost înjunghiată în plină stradă de fostul soț:

"La pușcărie să stai, până îți putrezesc oasele!"

963
2 min citire
Ieri, la Tribunalul Constanța a avut loc ultimul termen de judecată în dosarul în care este judecat, în stare de arest preventiv, pentru tentativă la infracțiunea de omor, Nicolae Simion, de 57 de ani, din Constanța, cel care a încercat să-și omoare soția.
Instanța a audiat un ultim martor, o femeie care lucrează la un magazin care se află vizavi de Școala 23, în perimetrul căreia Gherghina Simion, soția inculpatului, a fost înjunghiată. "Am auzit un strigăt puternic venit de afară și am ieșit să văd ce se întâmplă. Pe trotuarul opus se afla o femeie care se ținea cu mâinile de piept și mai multe persoane adunate în jurul ei" a declarat martora în fața judecătorului.
Pentru că toți martorii au fost audiați și alte probe nu au mai fost de administrat, instanța a acordat cuvântul pe fond. Procurorul de ședință a solicitat condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea, pe când avocatul apărării a cerut achitarea, pe motiv că nu a existat intenția de a o ucide pe femeie. Partea vătămată a spus că vrea ca fostul ei soț să fie condamnat și să își ispășească pedeapsa după gratii. Mai mult, când a ieșit din sala de judecată femeia a spus: "Acolo să stai, până îți cad oasele!". Instanța a amânat pronunțarea pentru data de 6 octombrie a.c.
Pe 9 iunie, Nicolae Simion și-a înjunghiat fosta soție, în stația de tramvai 102, din zona Dezrobirii, după care s-a făcut nevăzut. Gherghina Simion, în vârstă de 54 de ani, și Nicolae Simion, de 57 de ani, sunt de ceva timp în proces de divorț. În ziua respectivă, cei doi se întâlniseră pentru a discuta despre un apartament. Bărbatul voia să-i dea partea sa din banii pe care îi primise anterior de la moștenitorii fostului proprietar al apartamentului. Cei doi cumpăraseră apartamentul fără a încheia actul de vânzare-cumpărare în formă autentică, ulterior proprietarul decedând.
Prin luna decembrie 2007, bărbatul a primit de la cei doi moștenitori ai fostului proprietar suma de 42.000 de lei pentru apartament, soția sa fiind în acea perioadă în Italia. După întoarcerea ei, Nicolae Simion i-a dat soției 36.000 lei pentru a-i păstra, restul fiind cheltuiți.
Ulterior, bărbatul i-a solicitat să îi dea partea sa din acei bani, soția sa refuzând. Supărat pe femeie, Simion a scos cuțitul și a înjunghiat-o sub privirile trecătorilor.
Femeia s-a prăbușit la pământ într-o baltă de sânge, ulterior fiind transportată cu Ambulanța la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Deși lama cuțitului a ajuns aproape de inimă, medicii i-au salvat viața femeii. După ce a încercat să-și omoare nevasta, agresorul a fugit, fiind prins după câteva ore și arestat preventiv.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0294 secunde