Breaking news Liber la filmat pentru polițiștii locali, în spațiul public, fără acordul persoanelor

223
< 1 min citire
Liber la filmat pentru polițiștii locali, în spațiul public, fără acordul persoanelor - fotobodycamm-1768661754.webp
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care schimbă radical modul de acțiune al poliției locale: agenții pot folosi camere portabile audio-video în spațiul public, inclusiv fără consimțământul persoanelor, în timpul legitimărilor, intervențiilor și sancționării contravențiilor.
Potrivit șefului statului, noua reglementare stabilește clar cazurile în care aceste sisteme pot fi folosite fără consimțământul persoanelor vizate, precum legitimarea, constatarea contravențiilor, folosirea mijloacelor de imobilizare sau intervențiile pentru protejarea vieții, a bunurilor și a ordinii publice.
În măsura în care circumstanțele permit, cetățenii vor fi informați că sunt înregistrați, iar autoritățile locale au obligația de a comunica public dotarea polițiștilor locali cu astfel de echipamente", a transmis Nicușor Dan.
Legea prevede că datele obținute prin aceste înregistrări vor fi stocate pentru o perioadă de maximum șase luni, după care vor fi distruse, cu excepția situațiilor în care constituie probe într-o procedură judiciară, potrivi șefului statului.
Pentru implementarea tehnică a sistemului, administrațiile publice locale vor putea accesa fonduri europene.
Potrivit președintelui, măsura are ca obiectiv creșterea transparenței activității poliției locale și consolidarea siguranței publice, asigurând totodată o protecție sporită atât pentru cetățeni, cât și pentru agenții de ordine.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0743 secunde