Liderii BRICS cer o încetare a focului în Fâşia Gaza şi o retragere completă a trupelor israeliene

91
1 min citire
Liderii BRICS cer o încetare a focului în Fâşia Gaza şi o retragere completă a trupelor israeliene - 1-1751873875.jpg
Liderii din BRICS, grupul celor 11 mari ţări emergente, au cerut o încetare imediată a focului şi o retragere completă a Israelului din Fâşia Gaza, într-o declaraţie comună publicată în timpul unui summit la Rio de Janeiro, informează agenţia AFP.
Facem apel la părţi să se angajeze cu bună-credinţă în noi negocieri pentru a obţine o încetare a focului imediată, permanentă şi necondiţionată", se arată în comunicatul BRICS, care cere totodată retragerea completă a forţelor israeliene din Gaza, unde acestea se află în război cu mişcarea islamistă palestiniană Hamas.
Totodată, şefii de stat şi de guvern din BRICS au condamnat atacurile militare împotriva Iranului, denunţându-le ca fiind o încălcare a dreptului internaţional şi a Cartei Naţiunilor Unite.
Textul menţionează în mod specific Israelul sau Statele Unite, care au lansat atacuri aeriene împotriva principalelor situri nucleare iraniene.
Format din 11 ţări din Sudul Global şi condus de China şi Rusia, BRICS a organizat cea de-a XVII-a reuniune a şefilor de stat şi de guvern la Muzeul de Artă Modernă din Rio de Janeiro, în absenţa liderului chinez Xi Jinping şi a preşedintelui rus Vladimir Putin, care a participat în format online.
Pe de altă parte, preşedintele american Donald Trump a avertizat că ar putea impune un tarif suplimentar de 10% ţărilor care se aliniază cu BRICS.
Orice ţară care se aliniază cu politicile antiamericane ale BRICS va trebui să plătească un tarif suplimentar de 10%. Nu vor exista excepţii de la această politică", a transmis preşedintele Trump. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.042 secunde