Mai multe persoane și-au pierdut viața în urma unui atac armat în Egipt

268
< 1 min citire
Potrivit celui mai recent bilanț, cel puțin șase persoane au murit și alte 16 au fost rănite, ieri, după ce șoferul unui autobuz aparținând unei companii de construcții a deschis focul asupra pasagerilor, au declarat surse din serviciile de securitate egiptene. Șoferul, care îi transporta pe muncitori către un șantier, a oprit autobuzul și a deschis focul asupra pasagerilor, au declarat sursele citate, precizează Mediafax.
"Șoferul autobuzului firmei Arab Contractors transporta 22 de muncitori și angajați din orașul Haoudmdia (situat la circa 30 de kilometri vest de Cairo) către locul de muncă, la Gizeh. El a oprit brusc mașina în apropiere de satul Meniel Chiha", la 20 de kilometri sud de capitala egipteană, au afirmat sursele citate.
"După aceea, a scos o armă automată și a deschis focul asupra pasagerilor autobuzului, omorând pe loc șase dintre ei și rănind alți 16, care au fost transportați la spital", au precizat oficiali din serviciile de securitate egiptene.
Motivele care l-au determinat pe șofer să deschidă focul nu sunt cunoscute. Poliția l-a reținut pe bărbat, despre care pasagerii autobuzului au afirmat că a suferit recent o depresie nervoasă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0343 secunde