Manifestație pro-Kozlodui, la Sofia

293
< 1 min citire
Cel puțin 6.000 de persoane au manifestat ieri la Sofia pentru a cere redeschiderea a două reactoare de la centrala nucleară de la Kozlodui, închise în 2006 la cererea Uniunii Europene, transmite AFP.
O orchestră cu trompete deschidea marșul, în timp ce manifestanții - 6.000 potrivit poliției, 10.000 potrivit organizatorilor - scandau "Kozlodui". Marșul a fost organizat de Leader, noul partid al unui om de afaceri cu interese pe piața energetică, fiind susținut de un partid naționalist și două dintre principalele sindicate din țară.
Criza gazului rusesc, care afectează în mod deosebit Bulgaria, a relansat discuțiile despre redeschiderea a două reactoare care fuseseră modernizate înainte de a fi închise în 31 decembrie 2006, cu câteva ore înainte de aderarea la UE. Bruxelles-ul cere în general închiderea reactoarelor de tip VVER 440, care nu sunt prevăzute cu elemente destinate să limiteze o eventuală scurgere radioactivă.
Guvernul bulgar a ordonat săptămâna aceasta preparative pentru repunerea în funcțiune a reactorului 4, pentru cazul în care criza gazului rusesc s-ar prelungi, subliniind însă că decizia nu va fi luată fără acordul Uniunii Europene.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0309 secunde