Medic israelian din Italia: "Cei peste 60 de ani nu mai sunt ventilați, ci lăsați să-și ia adio"

21537
< 1 min citire
Medic israelian din Italia:
Gai Peleg, medic israelian care lucrează în Parma, Italia, spune că pacienții în stare foarte gravă nu mai sunt ventilați. Autoritățile au decis că prioritatea trebuie să fie pe pacienții care pot fi salvați. Vârstnicii în stare gravă sunt lăsați să-și ia la revedere de la familie, spune doctorul, scrie hotnews.ro.
Gai Peleg este un medic israelian care tratează pacienți infectați cu coronavirus la un spital din nordul Italiei.
Acesta a vorbit pentru presa din țara natală, scrie Jerusalem Post.
Gai Peleg a spus că spitalele nu mai fac față numărului mare de pacienți, astfel că au ajuns să prioritizeze. Cei trecuți de 60 de ani, în stare gravă, nu mai sunt ventilați la aparate, pentru ca cei cu șanse mai mari de supraviețuire să poată ocupa paturile.
Jerusalem Post mai scrie că în prezent Israelul discută cumpărarea câtorva mii de aparate pentru ventilare pentru a putea face față unui scenariu grav.
Italia a suferit până acum pierderea a peste 5.400 de oameni din cauza pandemiei de coronavirus. Alți 50.000 de oameni se luptă cu boala.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0311 secunde