Sfânta Liturghie a început de dimineață de la ora 8,30, iar după două ore, soborul de preoți, în frunte cu Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și alaiul cuprinzând fanfara, jandarmii și credincioșii de rând s-au îndreptat spre portul turistic Tomis. Boii și măgărușii prinși la carele cu butoaie pentru agheasmă s-au pus în mișcare, probabil fără să bănuiască deocamdată că butoaiele goale urmează să se umple cu apă, pe care vor trebui să o ducă în toată Constanța.
În port a continuat Slujba de sfințire, iar credincioșii au rămas calmi și s-au comportat civilizat, fără să se îmbulzească așa de mult ca în anii trecuți. Previzibil, PET-urile cu agheasmă, așezate în forma crucii Sfântului Andrei în mijlocul mulțimii, au dispărut destul de repede. Așa cum cere tradiția, după încheierea Slujbei, Înaltpreasfințitul Teodosie a aruncat în mare trei cruci din lemn pe care tineri curajoși au sărit să le scoată. În afara celor treizeci de scafandri și salvamari profesioniști, au sărit în apă și vreo doi amatori, care s-au întors destul de repede la mal. Cristian Tăbăcaru, scafandru militar, a reușit să ajungă la două din cele trei cruci, una oferind-o unui coleg. A treia cruce a fost scoasă din apă de salvamarul Constantin Benoiu.
La final, Arhiepiscopul Tomisului a plecat să dăruiască sticle cu Agheasmă Mare și bolnavilor de la Spitalul Județean din Constanța, cât și bătrânilor de la căminul de pe strada Unirii, așa încât cei care nu au putut veni la Catedrală și în port, din cauza slăbiciunii trupului, să primească binecuvântarea apei sfințite.
De asemenea, după Slujba de Sfințire a apei, carele cu boi și măgăruși au luat calea celor patru bulevarde principale ale Constanței: Tomis, Mamaia, Ferdinand și 1 Mai, pentru a duce apa sfințită în tot orașul.
La Murfatlar, Starețul Teotim a oficiat slujba
După Liturghia oficiată în toate cele trei biserici din localitatea Murfatlar, enoriașii, împreună cu Starețul Teotim de la Mănăstirea Sf. Teotim din Murfatlar și primarul orașului Gheorghe Cojocaru au participat la Slujba de Sfințire a apei pe malul Canalului Dunăre-Marea Neagră. Cei mai curajoși dintre cei prezenți (trei tineri) au îndrăznit să se avânte în apele reci ale canalului pentru a recupera crucea.
La Medgidia, premiu pentru aducerea Crucii
Și la Medgidia, de ziua Botezului Domnului, a avut loc slujba de sfințire a Agheasmei celei Mari. Un sobor de Preoți, în frunte cu Protopopul Medgidiei, a oficiat slujba pe malul Canalului Dunăre - Marea Neagră, în dreptul fântânii arteziene din Parcul 1 Mai, unde credincioșii au înfruntat gerul pentru a primi binecuvântare și a lua Agheasma Mare. După sfințirea apei, pe malul canalului s-au strâns mai mulți tineri care nu au ezitat să sară în apă, în încercarea de a readuce la mal Crucea aruncată de un preot. Cinci tineri au înotat după ea, iar cel care a scos-o din apă a fost recompensat de Primărie cu un premiu în valoare de 1.000 lei.