Militarii americani se întorc din Irak bolnavi psihic

260
< 1 min citire
Aproape 20% dintre militarii americani care se întorc din Irak și Afganistan suferă de tulburări psihologice sau de depresii majore, dar numai jumătate dintre ei solicită îngrijire medicală, se arată într-un raport al RAND Corporation, publicat joi, relatează AFP.
Studiul a fost desfășurat pe un eșantion de 1.965 de militari provenind din 24 de regiuni ale țării. Începând din octombrie 2001, aproximativ 1,6 milioane de soldați au fost trimiși în războaiele din Irak și Afganistan.
Dintre cei 20% (300.000) de foști combatanți care prezintă sindromul de stres post-traumatic (SSPT) și depresii, jumătate afirmă că au fost martori la moartea sau rănirea gravă a unui coleg. Aproximativ 45% au văzut civili uciși sau grav răniți, iar 10% spun că au fost ei înșiși răniți și internați.
Rata apariției SSPT și a depresiei grave este mai ridicată în rândul pușcașilor marini și infanteriștilor. De asemenea, astfel de tulburări apar în proporție mai mare în rândul femeilor și hispanicilor, dar factorul comun este întotdeauna expunerea la condiții de luptă.
Totuși, aproape jumătate dintre soldații care suferă de tulburări psihologice nu cer ajutor medical pentru că se tem că acest lucru le va afecta mai târziu cariera. Iar atunci când apelează la ajutor specializat, jumătate dintre ei nu obțin decât îngrijiri minime.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0319 secunde