Mironescu acuză Primăria de dezinteres față de constănțeni

490
< 1 min citire
Deputatul PD-L Laurențiu Mironescu acuză autoritățile locale de lipsă de implicare în problemele constănțenilor cauzate de căderile mari de zăpadă din ultimele zile.
"Dincolo de declarațiile menite să sublinieze «eforturile» atât ale Primăriei Municipiului Constanța cât și ale Consiliului Local Municipal, realitatea arată, din păcate, extrem de neplăcut. Conducătorii auto au mari dificultăți în a încerca să ajungă la destinațiile dorite, iar pietonii care doresc să meargă pe trotuare trebuie să facă dovada unor calități fizice deosebite ca să poată să se lupte cu cantitățile foarte mari de zăpadă depuse pe trotuare", se arată într-un comunicat de presă.
Mironescu susține că "primarul, în loc să fie alături de cetățeni și de oraș prin coordonarea acțiunii de deszăpezire, nu este de găsit, dovedind o lipsă gravă de interes pentru constănțeni".
Totodată, el atrage atenția asupra managementului slab al orașului și al situațiilor cu care se confruntă și cere o implicare sporită a autorităților locale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0315 secunde