Diana Georgiana, o româncă în vârstă de 35 de ani, rezidentă în Salerno, Italia, a dispărut pe 14 iulie şi de atunci nu se mai ştie nimic de ea. Tânăra era în vacanţă cu mama ei în localitatea Airole din provincia Imperia, aproape de granița cu Franța.
Autoritățile italiene continuă căutările intense pentru găsirea unei tinere românce care a dispărut în urmă cu 13 zile, în timp ce se afla în vacanţă cu mama ei în Airole, o localitate aflată în apripierea graniţei cu Franța. Potrivit publicaţiei riviera24.it, este vorba despre Diana Georgiana Dimofte, care are aproximativ 1,65 m înălțime, păr șaten și ochi verzi.
Diana, căutată în pădure cu drone şi câini de urmă
Noaptea trecută, pompierii, salvatorii montani și carabinierii și-au concentrat eforturile în orășelul unde a fost detectat ultima dată semnalul telefonului său mobil, pe 14 iulie, acesta fiind conectat, aparent, la un turn de telefonie mobilă de la marginea pădurii.
A fost căutată în pădure, cu drone şi câini de urmă, însă femeia de 35 de ani nu a fost găsită.
Tânăra s-ar fi putut deplasa în Franța și, în cele treisprezece zile scurse de atunci, să fi parcurs – eventual cu ajutorul unor mijloace de transport – sute de kilometri. Însă, în lipsa unor dovezi, salvatorii continuă căutările acolo unde i-a fost semnalată ultima oară prezența, scrie observatornews.ro
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.