Muzeul Luvru s-a redeschis după trei zile de la furtul de bijuterii. Galeria Apollo rămâne închisă

108
< 1 min citire
Muzeul Luvru s-a redeschis după trei zile de la furtul de bijuterii. Galeria Apollo rămâne închisă - muzeulluvrusaredeschisdupatreizi-1761122907.jfif
Muzeul Luvru şi-a redeschis porţile vizitatorilor, miercuri dimineaţă, pentru prima dată de la spectaculosul jaf comis duminică de patru hoţi care au furat opt bijuterii a căror valoare a fost estimată la 88 de milioane de euro, transmit agenţiile AFP şi EFE, citate de Agerpres.
Primii vizitatori au început să intre la 09:00, ora obişnuită de deschidere, în cel mai vizitat muzeu din lume.
Galeria Apollo, unde a avut loc furtul, rămâne însă închisă „o perioadă de timp”, după cum a declarat Muzeul Luvru.
Situat în centrul Parisului, Muzeul Luvru a fost jefuit duminică, iar autorităţile franceze se află de atunci în căutarea celor patru infractori care au furat opt „bijuterii din Coroana Franţei” în timpul unui jaf spectaculos, care a ridicat semne de întrebare cu privire la securitatea celui mai faimos muzeu din lume.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0469 secunde