NATO sprijină Georgia în conflictul cu Rusia

231
< 1 min citire
NATO și-a exprimat vineri sprijinul pentru Georgia, după decizia Rusiei de a-și consolida legăturile cu cele două teritorii secesioniste gerorgiene, Abhazia și Osetia de Sud, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO, citat de AFP.
Într-o întâlnire cu vicepremierul georgian Ghiorghi Baramidze la sediul NATO de la Bruxelles, secretarul general adjunct Claudio Bisogniero i-a confirmat că "Alianța dorește ca Rusia să revină asupra deciziei sale", a declarat James Appathurai.
Potrivit purtătorului de cuvânt, delegația georgiană "a transmis îngrijorarea Georgiei și și-a exprimat satisfacția pentru poziția luată miercuri de secretarul general al NATO Jaap de Hoop Scheffer". Acesta din urmă a cerut Moscovei să renunțe la o măsură care "subminează suveranitatea Georgiei".
"Baramidze a reafirmat intenția guvernului de a continua să aplice planul de pace destinat să restabilească pașnic suveranitatea Georgiei asupra celor două teritorii", a continuat Appathurai.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0307 secunde